Ceea ce este demn de reținut, fără grăbire și cu îngrijire, este să îndrăznim să amintim despre misticismul pe care-l abordăm, provocat de trebuința de a găsi o garanție, o siguranță, pentru cunoașterea noastră.
Suntem siguri că există o lume înconjurătoare, o lume materială – aceasta, care nu se datorează puterii noastre de cunoaștere, care este susceptibilă de erori, ci faptului că Domnul Dumnezeu ne garantează despre existența ei, și că Domnul Dumnezeu ne limpezește mintea, că nu putem fi ignorați sau ignoranți, Dumnezeu fiind, Cel Care iubește zidirea Sa, veghind să nu cadă în capcanele vremii!
Dacă ne gândim că și cunoașterea noastră se datorează Domnului Dumnezeu, Binele suprem și Suveran, Care este Dumnezeu pe Care trebuie să-L iubim mai presus de orice, noi, din păcate, nemulțumindu-ne cu diferitele categorii de bine, și prin: „uniunea pe care o are cu ființa universală sau cu Acela care cuprinde tot binele”, deci cu Dumnezeu, omul poate să le ierarhizeze după cum sunt „demne de a fi iubite” și „să le raporteze pe toate la Acela care le cuprinde pe toate”, la Domnul Dumnezeu.
Ceea ce trebuie să nu uităm, aceasta nu o facem pentru că suntem liberi, nu de o libertate de indiferență, de a iubi orice, ci libertatea noastră constă din putința ce o avem de a depăși necontenit binele parțial, ajungând la Ființa Supremă, la Binele Suveran, El singur trebuie să fie obiectul întregii noastre prețuiri și iubiri, și la această uniune cu Dumnezeu putem ajunge tocmai pentru că suntem zidiți de Domnul Dumnezeu liberi, adică pentru că avem de la natură năzuința în noi, naturală, spre El și să nu ne oprim în drum, la bunuri imperfecte, cum de obicei se întâmplă, din neatenție, grabă sau indiferență.
Astfel, vom învăța că sufletul este distinct de trup; vom învăța despre natura ideilor; despre cum putem vedea pe Dumnezeu în toate lucrurile; ce este libertatea; despre eroare și alte optimiste gândiri despre Domnul Dumnezeu și opera Sa brodată pe aleasa credință în lumina gândirii dumnezeiești.
Calinic Argeșeanul
