La începutul acestei săptămâni, pe data de 8 aprilie, la Facultatea de Teologie Catolică din Bologna a avut loc un moment inedit de împărtășire teologică, în care teologia ortodoxă românească dialoghează cu cea catolică, prin prezentarea cărții „Ortodoxie. Dialog și provocări”, scrisă de părintele profesor Brânzea Nicolae.
A fost accentuat faptul că există un dialog continuu, care demonstrează că între cele două Biserici există mult mai multe aspecte în comun decât ne-am putea imagina.
Domnul Enrico Morini, profesor emerit al Universității din Bologna, a făcut o recenzie a lucrării, spunând că: „Această carte a profesorului Părinte Brînzea reprezintă, după părerea mea, o lucrare foarte originală în domeniul jurnalismului ortodox, care este, de altfel, foarte bogată în tratate de simbolism sau teologie dogmatică, teologie liturgică și morală și mai ales în mărturii ale vieții ascetico-spirituale. De altfel, intervențiile sale, adunate de acesta în acest volum intitulat Ortodoxia. Dialogul și provocările, deși sunt legate de toate domeniile disciplinare enumerate mai sus, sunt totuși compuse armonios pentru a constitui, poate fără intenție, un mic manual de teologie pastorală, aproape o încercare nesistematică de a contura o teologie a evanghelizării. De fapt, mi se pare că termenul care se repetă cel mai frecvent în carte este tocmai cel de misiune.”
La eveniment a fost prezent și cardinalul Matteo Zuppi, domnul Edmond Neagoe – Ministru consilier din partea Consulatului General al României în Bologna, precum și numeroși invitați care au rostit alocuțiuni cu privire la lucrarea prezentată.
În finalul manifestării, Părintele profesor Nicolae Brânzea a oferit o icoană pe lemn cu Maica Domnului și a rostit un cuvânt de mulțumire pentru această întâlnire cultural-duhovnicească.