Dacă am avea ochi duhovniceşti şi plini de agerime în a vedea la tot pasul cele orânduite de Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, ne-am minuna şi am striga din răsputeri, ca oarecând Profetul David, plin de Duhul Sfânt: „Mari şi minunate sunt lucrurile (lucrările) Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut; umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (Psalmul 103, 24).
Între zidirile lui Dumnezeu, omul, coroana creaţiei, din care a odrăslit întreg neamul omenesc, făptura mâinilor Sale, avea să fie înrobită şi tiranizată de urâtorul de oameni diavolul şi să fie trasă spre patimi de ocară şi supusă slujirii idoleşti.
Pentru a salva neamul omenesc, astfel tiranisit, Domnul Dumnezeu a trimis pe Iisus Hristos, Cuvântul Întrupat, Fiul lui Dumnezeu, din marea Sa iubire de oameni, precum glăsuieşte Sfântul Evanghelist Ioan: „Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul!” (Ioan 3, 16).
Gândul Său şi Sfatul Său, Dumnezeu l-a ascuns, nu numai de satana, ci chiar şi de puterile cereşti, încredinţând taina aceasta numai unuia dintre slujitorii Săi, Slăvitului Arhanghel Gavriil.
„La plinirea vremii”, (Galateni 4, 4) aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a trimis pe Gavriil arhanghelul la Sfânta Fecioară Maria, din Nazaret, curată fiind ea şi prea vrednică de slujirea aceasta, zicându-i: Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca 1, 28).
Fecioara Maria, fiind plină de nedumerire, se întreba în taină ce poate să însemne această cerească salutare a îngerului? Cunoscând gândul Fecioarei Maria, a liniştit-o zicând: „Nu te teme, Marie, că ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema, şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 30-33).
Peste puterea de înţelegere, era totul limpede! Însuşi Dumnezeu cere Preacuratei Fecioare Maria ca să primească a fi mamă a Celui mai mare binefăcător al lumii dintotdeauna: Regelui Regilor, Împăratului Împăraţilor, lui Dumnezeu făcut om, Mântuitorul şi Viaţa lumii!
Atunci când Fecioara Maria, a întrebat: „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1, 34), de îndată a auzit glasul îngerului zicând: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).
După cum era şi firesc, totuşi, în gândul Fecioarei Maria, ca într-o uşoară umbră, s-ar mai fi întrebat: Doamne, cum poate fi aceasta? Dar glasul sfânt al îngerului a venit ca o tămăduire peste nedumerirea ei, zicând: „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă!” (Luca 1, 37).
Fecioara Maria, cea binecuvântată de Dumnezeu (Luca 1, 28), la auzul acestor încredinţări, primeşte să răspundă chemării lui Dumnezeu şi suspinelor lumii robită de păcate, zicând întru adâncă sfială: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1, 38).
Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu ni s-a păstrat cel mai frumos episod din toată scriitura lumii. Pentru frumuseţea pasajelor, vom reda în continuare textele biblice: Şi în zilele acelea, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda, şi a intrat în casa lui Zaharia şi i s-a închinat Elisabetei. Şi când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, săltat-o pruncul în pântecele ei şi s-a umplut Elisabeta de Duhul Sfânt, şi a strigat cu glas mare şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară, deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac. Şi a rămas Maria, împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa. (Luca 1, 42-56).
Aşadar, avem pururea în faţa minţii, inimii şi sufletului imaginea exactă a începutului mântuirii noastre, îngerul, la porunca lui Dumnezeu, aducându-ne Buna Vestirea care va bucura şi veacurile ce vor să fie.
De atunci chiar, de la începutul erei creştine, Elisabeta va numi pe Fecioara Maria, Maica Domnului (Luca 1, 43), aşa cum o numim noi creştinii ortodocşi, respectând cu sfinţenie Cuvântul Domnului.
Pentru noi şi pentru cei care vor veni, Cuvântul Maicii Domnului, transformat în imn dumnezeiesc, ne rămâne drept mărturie veşnică, pentru că Dumnezeu „a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile!” (Luca 1, 48).
Aşa au făcut neamurile cu gingăşie sufletească şi obraz subţire ca marama de borangic, aşa fac şi azi, aşa vor face în veacul veacurilor!
Cei îndoielnici să mai citească Scriptura, chiar dacă se laudă c-o ştiu pe de rost!
Calinic Argeșeanul
