Dacă Olanda se bucura de Erasmus din Rotterdam, cel cu mintea ascuțită, ca și nasul său subțire, adulmecător al năravurilor contemporane, în Italia se năștea Niccolo Machiavelli (1469-1527), contemporan și el cu celebrul domnitor, Sfântul Neagoe Vodă Basarab (1482-1521).
După cum se știe, Machiavelli a văzut lumina zilei la Florența, bucurându-se de o deosebită educație la Universitatea din Florența, devenind, în anul 1498, politician și diplomat al Republicii Florentine. După 1512, Niccolo Machiavelli s-a dăruit scrisului, dar și cu dorința de a reveni în viața politică. La îndemnul Familiei de Medici a alcătuit o Istorie a Florenței, pe care a finalizat-o în anul 1525, murind în anul 1527, fără să mai aibă timp de a face „artă politică”.
Dintre scrierile sale principale se consemnează: Principele (1513) și Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius.
În anul 1494, Florența a fost declarată Republică, așa cum au făcut politicienii de la noi: Republica de Ploiești, în 1870; iar Superiorul Mănăstirii San Marco, Girolamo Savonarola, dominican, a ajuns ca să domine viața politică din Florența (o formă democratică), acuzându-l pe papa de corupție, fapt ce a dus la arestarea lui, și mai apoi a fost ars pe rug, fiind acuzat de erezie și vrăjitorie, cum era moda pe atunci.
Italia era împărțită în cinci puteri: Papalitate, Napoli, Veneția, Milano și Florența, fiind ținta atacurilor dinlăuntru și mai ales dinafară: Franța, Spania și „Sfântul” Imperiu Roman. În fața acestor armate, Florența era în neputință de a se împotrivi, iar Machiavelli, timp de 14 ani, a călătorit din oraș în oraș, cu misiuni diplomatice, dorind să obțină ajutoare pentru Republica Florența.
Pentru lumea de atunci, dar mai ales, privind retrospectiv istoria Republicii Florența și rolul lui Machiavelli, social-religios, vom continua cu câteva tablete, pentru a se cunoaște viața politică din secolul al XVI-lea!
Calinic Argeșeanul
