Skip to main content


Acum vom avea ocazia să luăm cunoștință cu un personaj cu totul și cu totul deosebit, poate de unii bine știut. Este vorba despre Moise Maimonide, născut în anul 1135 în orașul Cordoba – Spania, dintr-o familie de evrei.

 

S-a cultivat în limbile ebraică și arabă, iar tatăl său, un judecător rabinic, l-a învățat legea iudaică. A trăit ca un nomad, apoi a ajuns în Maroc și Cairo. S-a pregătit ca medic, a lucrat ca judecător rabinic, respingând orice mod de plată. A fost recunoscut lider al comunității iudaice din Cairo în anul 1191, iar după moartea sa, mormântul lui a devenit loc de pelerinaj.

Moise Maimonide a scris despre dreptul iudaic, în limba ebraică și despre gândirea aristotelică, în limba arabă. În tot scrisul său a avertizat ca să nu îndrăznim să antropomorfizăm pe Dumnezeu, adică, respingerea faptului ca noi să ne gândim la Dumnezeu ca la o ființă umană. Se știe că pentru Maimonide, cea mai mare greșeală este aceea de a considera Tora (prima parte a Bibliei ebraice) drept un adevăr ad literam și să ne gândim că Dumnezeu este ceva întrupat. Cine gândea așa, era exclus din comunitatea iudaică. Citim în Călăuza rătăciților (1190) că Moise Maimonide duce la extrem această gândire, cunoscută în ortodoxie drept teologie negativă, adică, descrierea lui Dumnezeu numai în termenii a ceea ce nu este și de aici gândirea sa, că Domnul Dumnezeu nu are atribute, adică nu putem spune că Dumnezeu este „bun” sau „puternic”. De ce susține astfel? Pentru că un atribut este accidental (susceptibil de schimbare), fie esențial. Spre exemplu, spune Moise Maimonide „unul dintre atributele mele accidentale este acela că stau jos, altele ar fi că am păr cărunt și un nas lung. Însă aș fi în continuare ceea ce sunt în esență chiar dacă aș sta în picioare, aș avea părul roșu și un nas borcănat. A fi om – adică a fi un animal muritor, rațional – este atributul meu esențial: mă definește Dumnezeu, după cum se consideră în general, nu are atribute accidentale, deoarece este neschimbător”. În plus, spune Maimonide, Dumnezeu nu poate avea nici atribute esențiale, deoarece acestea ar fi definitorii, iar Dumnezeu nu poate fi definit.

Când ne gândim la lucrările majore ale acestei celebrități cărturărești și duhovnicești: Comentariu la Mișna (1168); Mișne Tora (1168-1178) și mai ales Călăuza rătăciților (1191), avem în față un înțelept care spune: „Atunci când înțeleptul contemplă esența lui Dumnezeu, înțelegerea sa se transformă în neputință!”

Și, iată că  Moise Maimonide m-a găsit la Oieștii de Argeș, plângând că nu pot înțelege „esența” lui Dumnezeu!

Nu mă pricep în găzdușagul lui Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul