Skip to main content


Proiectul, aflat la a XVIII-a ediție, este realizat în cadrul unui parteneriat de tradiție între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză și Liceul tehnologic Auto, Seminarul Teologic Ortodox “Neagoe Vodă Basarab“, cărora li s-au adăugat Școala Gimnazială nr.1 Corbeni, iar de anul acesta Școala Gimnazială “Gabriel Marinescu“ Tigveni.



 

Scopul acestui proiect a fost cunoaşterea importanţei şi semnificaţiei istorice a zilei de 24 ianuarie, dar și familiarizarea elevilor cu personalităţi ale istoriei noastre naţionale, cultivarea spiritului patriotic, participarea la activități extracurriculare culturale și, mai mult decât orice, sensibilizarea tinerei generaţii pentru cunoaşterea şi respectarea moştenirii trecutului istoric al poporului român,dar și stimularea creativității prin transpunerea în desen și pictură a marelui  eveniment.

Coordonatorul acestui proiect a fost Domnișoara director Dana Elena Deaconu, de la Liceul Tehnologic Auto, alături de echipa de proiect din cadrul unității de învățământ: prof. dr. Inginer Ion Calinescu, Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic mulțumind tuturor pentru implicare, dl dir. Retevoi Valentin, Prof. Constantin Matei, consilier educativ, prof. Elena Donescu, prof. Bianca Belu.

Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: lucrări artistice și referate. Au participat elevi din zona Curtea de Argeș și împrejurimi, organizați pe cele două niveluri: gimnazial și liceal. Creațiile artistice și literare au impresionat prin originalitate, simț estetic și creativ, rezultat al îmbinării datelor lumii obiective și a personalitații creatoare a acestora. S-a realizat apoi și o expoziție cu lucrările artistice, panouri dedicate marelui eveniment istoric, alături de obiecte tradiționale.

La finalul proiectului, a avut loc un program artistic, în cadrul căruia au fost readuse în prim plan momentele de dinaintea dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza de către elevii unității organizatoare, s-au intonat cântece patriotice și s-au recitat poezii, din creațiile marilor poeți, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu și Dimitrie Bolintineanu. Întreg programul a impresionat prin talentul artistic și dăruirea copiilor, care au fost îndrumaţi de profesorii din aceste instituții de învățământ si din unitatea gazdă:

Corul Seminarului Teologic: dirijor pr. prof Robert Sorescu și domnul directorul Valentin Retevoi, elevii clasei a VII-a și Corul Școlii gimnaziale “Prof.dr .Vasile Vasilescu “Oesti, Corbeni (prof. coordonatori Cret Irina și Marineață Cristian), Corul Școlii Gimnaziale “Gabriel Marinescu“ Tigveni și Ansamblul Topologul (coordonator preot profesor Bogdan Lupu și director, prof. Mihaela Dumitrescu), precum și elevii Liceului Tehnologic Auto (prof. coordonatori Dana Elena Deaconu și Elena Donescu).

Aceștia au fost îmbrăcați în porturi tradiţionale, dar şi în costume specifice vremii lui Alexandru Ioan Cuza. Este foarte important să cunoaștem identitatea și valorile naționale și să fim purtători de tradiții și iubire de neam.