Filosoful Boethius, educat în texte neoplatonice și logică aristotelică, a stăruit pe calea cunoașterii ca nimeni altul până la el, demonstrând cum logica și fizica aristotelică, dacă sunt aplicate și într-un mod iscusit, pot fi mijloace eficiente pentru a trata probleme teologice, chiar dacă rămân în limite precise.
Cu alte cuvinte, ca urmare a diferențelor radicale dintre Dumnezeu și împărăția creației, există limite dincolo de care omul și rațiunea sa nu pot merge.
Să ne gândim la lucrarea De Sancta Trinitate, un tratat teologic scurt, de doar șase capitole, dar dificile și plin de capcane. Complexitatea acestei lucrări este recunoscută chiar de către autor, potrivit căruia profanii nu se pot ridica la înălțimea speculațiilor teologice. În anul 519, un grup de călugări din Scythia, condus de Ioan Maxențiu, a venit la Roma cu intenția de a căuta o reconciliere cu patriarhul Orientului. În centrul conflictului se află teopashismul sau posibilitatea ca Dumnezeu să sufere, iar călugării au cerut ca Papa Ormisda să recunoască formula: „Unul din Treime a pătimit în trup!” Apărea, astfel, pe fundal problema Trinității – deja abordată în trecut de Augustin – și modul în care ar trebui considerate cele Trei Persoane ale Sale.
Este corect să afirmăm că una din cele trei persoane a suferit în trup?
„Nu trebuie (atunci când vorbim despre Dumnezeu) să ne lăsăm purtați de vreo imaginație, ci trebuie să ne ridicăm la o înțelegere pură, astfel încât ceea ce poate fi înțeles de inteligență să fie cercetat doar prin puterea intelectului.” (pag. 66)
Noi, ucenicii întru ale Teologiei, am învățat că dogma Sfintei Treimi este greu de înțeles și deci fiind adevăruri absolute, crezi fără nicio îndoială, chiar dacă, din când în când, mintea ne alunecă în toate direcțiile. Despre Botehius nu am învățat „cu toptanul”, știind doar că a scris un tratat De Sancta Trinitate, despre care profesorii nu suflau o vorbă, că mintea noastră era prea neputincioasă ca să priceapă tainele cele mari ale existenței noastre terestre: „Prin urmare posibilitatea de a vorbi despre distincția celor Trei Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, din Sânul Sfintei Treimi, rămâne o Taină a Tainelor, iar pentru Boethius formula de credință cu privire la Unitatea Treimii, ne conduce la a spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu și nu trei divinități, cauza acestei conjuncții este absența diferenței” (pag. 68), „cele Trei Persoane divine posedă fiecare natura divină identică, astfel încât repetarea triplă a divinității nu face un număr, nu produce alteritate”.
În Sfânta Scriptură avem dovezi clare și pe bun înțeles, fără a se confunda lucrurile. Totul este explicit. Mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, cum am pomeni de trei ori: „Soare! Soare! Soare”, cum scrie Diego Ferrante în Consolarea în Filosofie (pag. 66).
Calinic Argeșeanul
