Dreptmăritori creștini și creștine,
Ne bucurăm că și astăzi de Ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, ca Fiu al Omului, suntem cu toții împreună în rugăciune și veselie duhovnicească, toată făptura zidită și adusă la viață, de Atotputernicul Dumnezeu, Căruia îi mulțămim din toată inima de fii chemați la mântuire!
Credem nestrămutat, că noi, făpturile gândite și aduse la existența vremelnică, în frumusețea acestei lumi văzute, din Sfatul de Taină al Preasfintei Treimi – adeseori – cu sfială, ne gândim la acest act al existenței, cum am avut bucuria să fim aduși în această ipostază divino-umană, adică să avem acest dar al Vieții într-o lume, pe care noi n-am cunoscut-o, înainte de a ne naște.
Ne gândim, de asemenea, că în gândirea dumnezeiască, noi suntem privilegiați, ajunși la mărturisirea sinceră și din inimă, că Istoria Existenței în lume reîncepe, la fiecare naștere, cu fiecare dintre noi.
Așa că putem striga, cu glas înalt: că reîncepem mereu Istoria Vieții!
Mai mult chiar, trebuie să înțelegem, că fiecare dintre noi este o binecuvântată existență în miniatură, din Una Obârșie, Izvorul de viață omenească.
Din fragedă pruncie, unii dintre noi ne-am gândit la Viața în sine, ce ar însemna, oare această Taină făcută nouă în dar de Domnul Dumnezeu? Cum de S-a gândit chiar la noi Veșnicul Dumnezeu? Citind în dumnezeieștile scripturi pe Ieremia Prorocul, ni se luminează întrebarea pe înțelesul nostru și spre asigurare din Veșnicia dumnezeiască:
Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare şi mi-a zis: Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa.[1]
Când am citit această mărturisire a Domnului Dumnezeu, făcută omenirii, am înțeles pe deplin ce înseamnă Dumnezeul iubirii veșnice, și că El ne iubește pe toți, și nu ne uită că am fost, înainte de a ne fi întrupat, în gândirea Sa dumnezeiască și în inima Sa de Părinte al Luminilor!
Da! Dumnezeu este statornic gândirii Sale! Statornic iubirii Sale! Statornic lucrării Sale și mai ales, statornic bunăvoinței Sale atotcuprinzătoare și salvatoare!
Toate acestea și mai mult decât acestea, trebuie să le știm, că fac parte din însăși geneza noastră, adică, din începuturile existenței, și că fiecare clipă a vieții poartă în ea o valoare de miracol și o față de eternă tinerețe! (Albert Camus)
Știind, cât sunt de sumare aceste realități, este important ca noi să ne bucurăm de viață în orice împrejurare, pentru că astfel, înțelepții spun că trăiești nouă vieți dacă înveți arta de a te bucura tu însuți, mai întâi, și apoi să faci și pe cei din jurul tău să se bucure, pentru că viața, astfel o prelungim și îi dăruim o statură care înfruntă furtunile vieții.
Iubiți credincioși și credincioase,
Ceea ce este surprinzător pentru cel care citește, de data aceasta Scriptura Noului Testament, este că va întâlni o legătură divino-umană, cu ceea ce citim în Evanghelia Sfântului Ioan:
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.[2]
Aceste mărturii și mărturisiri făcute de Însuși Domnul Iisus Hristos, în convorbirea Sa cu Nicodim cel din Sinedriu, și consemnată de Sfântul Evanghelist Ioan, confirmă Bunavestire, când îngerul Domnului vine la Sfânta Fecioară Maria și spune:
Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.
Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.
Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.[3]
Frați creștini, iubitori ai Nașterii lui Iisus,
Dacă cineva dintre noi ar întreba: De ce s-a scris în Sfânta Scriptură, cum că Dumnezeu iubește lumea, dintru început și mai ales că, Însuși Fiul Său, S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria și S-a născut Om, ca și noi, afară de păcat? Care a fost scopul direct al acestei lucrări unice în istoria lumii?
Iată motivul întrupării lui Iisus Hristos Domnul:
Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.[4]
Trăind în această viață pământească și având voia liberă, care se mai numește și liberul arbitru, noi suntem mereu în primejdia de a greși în diferite chipuri: din neatenție, fără voia și chiar cu voia noastră, din pricina altora, dar mai ales din pricina noastră, mult voită, și alte ispitiri vrăjmașe.
Suntem așadar în păcate mai multe ori mai puține, mai grele sau mai ușoare!
Toate acestea trebuie ispășite, pentru a fi iertate!
Păcatele noastre, personale, le iartă Iisus Domnul, cum a iertat și păcatul strămoșesc, dar noi ne bucurăm, real, de iertare și eliberare, din partea lui Iisus Hristos, dacă facem aceste împreună lucrări:
1. Lăsarea de obiceiul de a păcătui.
2. Căință de greșeli și reparațiune către cei cărora le-am greșit.
3. Spovedania la un duhovnic iscusit.
4. Creșterea statornică în respingerea tuturor ispitelor, de orice natură ar fi ele.
Ne mântuim dacă nu mai greșim, și avem credință în Iisus pentru a ne ierta păcatele și a nu ajunge la Judecata cea din urmă.
Așadar, se impune să avem o credință fermă în Iisus Domnul, pentru a scăpa de judecată:
Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.[5]
Pentru a nu avea nicio nelămurire, vom spune doar câteva cuvinte despre Judecata despre care se vorbește, care este o stare de a se face dreptate celor nedreptățiți:
Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.[6]
Așadar, înțelegem că noi suntem ispravnicii faptelor bune, dar uneori și a celor rele. Tocmai pentru aceasta a fost trimis printre noi, Iisus Hristos, pentru a ne ajuta să facem fapte bune și să eliminăm din viața noastră faptele rele!
Avem un model de urmat, pe Fiul Omului, Iisus Hristos, El, Care este Calea, Adevărul și Viața:
Iisus a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.[7]
Dreptmăritori creștini și creștine,
Viața de care ne bucurăm în fiecare clipă este prelungirea vieții lui Iisus Hristos în fiecare dintre noi, și parcă auzim, cum de Ziua Nașterii Sale ne zice: viața să fie așa cum am gândit-o, să fie pentru toți fiii oamenilor, așa cum m-am străduit și Eu să pun o temelie veșnică, o viață fără superstiții, fără prejudecăți, blândă față de cei mai slabi decât noi, dreaptă față de egali, dârză împotriva vicleniei sau violenței, împletită cu o coroană de flori din unicele bunuri care fac un Rai din traiul nostru: multă iubire, cultul frumosului și dacă se poate, mai multă înțelegere.
Așa înțelegem să credem și să cântăm:
Hristos Se naște, măriți-L! Hristos vine din cer pe pământ, la noi întâmpinați-L! Cu bucurie în inimă și în viață și în colind! Hristos pe pământ, la noi venit, ne strigă: înălțați-vă, în fapte bune și viață curată!
Cântați Domnului Iisus, din răsputeri:
O ce veste minunată, la Betleem ni se arată, cerul strălucea, îngerii veneau, pe-o rază curată/ Că la Betleem Maria, săvârșind călătoria, unde a născut/ Prunc din Sfântul Duh, pe Iisus, Mesia!
Iisus Domnul este Mesia – Emanuel ce se tâlcuiește: Dumnezeu este cu noi!
Crăciunul înseamnă: Iisus Domnul este cu noi!
Doamne Iisuse, Te rugăm, rămâi pururea cu noi, aici în România și în lumea toată!
Să ne păstrăm sănătatea și bucuria de fiecare clipă!
Și de Ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, Vă dorim sănătate și spor binecuvântat de la Părintele Luminilor și mângâierea Duhului Sfânt!
Calinic Argeșeanul
[1] Ieremia 31, 3
[2] Ioan 3, 16-17
[3] Luca 1, 28-32
[4] Ioan 3, 17
[5] Ibidem 3, 18
[6] Ibidem 3, 19-21
[7] Ioan 14, 6
