Cu oarecare răbdare, acum se va arăta cum a gândit și cum ne-a lăsat scris în cartea sa: De immortalitate animae (Despre nemurirea sufletului). Iată textul: „Dacă știința există undeva; dacă ea nu poate să existe decât într-o ființă care trăiește; dacă ea există întotdeauna și dacă nu este cu putință ca o ființă în care ceva există în permanență să nu fie și ea permanentă, atunci ființa în care se află, știința trăiește veșnic.
Dacă noi suntem cei care raționăm – vreau să spun: sufletul nostru raționează – și dacă el nu poate să subscrie, fără știință, atunci știința, desigur, se află în sufletul omului.
Știința există însă undeva. Căci ea există și este imposibil ca ceva ce există să nu fie undeva; mai mult această disciplină nu poate să existe decât într-o ființă vie. Căci ceea ce nu trăiește nu ar putea învăța; și această disciplină nu poate să existe în ce nu învață. Tot așa, știința există pentru totdeauna. Căci ceea ce există este etern, există pentru totdeauna. Că ea există însă, nimeni nu o neagă. Dacă recunoști că nu este posibil ca o linie dusă prin centrul unui cerc să nu fie mai mare decât toate cele care nu trec prin acest punct, și că această demonstrație aparține unei discipline științifice – atunci convin că este eternă. Altă constatare: orice ființă în care se află un element permanent trebuie să fie permanentă, în mod necesar, ea însăși, căci nimic din ceea ce durează veșnic nu admite suprimarea ființei în care el durează pentru totdeauna. Când noi raționăm, raționează sufletul nostru, pentru a face aceasta, trebuie o înțelegere. Corpul însă nu înțelege și nici nu ajută sufletului, ca să înțeleagă; când acesta vrea să înțeleagă, el face abstracție de corp. Ceea ce înțelege într-adevăr, este totdeauna asemenea lui însuși; ceea ce nu s-ar putea spune despre corp. Corpul nu poate ajuta sufletul în strădania acestuia pentru a înțelege, este încă mult, dacă el nu-l împiedică de la aceasta.”
Adaug: fără o formație științifică, nimeni nu raționează corect. Raționamentul corect este gândire ce se ostenește de a-și duce cercetarea sa, de la ce este sigur la ceea ce nu este sigur, dar în suflet nu este nimica sigur, când nu este știință. Tot ceea ce sufletul știe, îl posedă și el însuși, și știința nu tratează niciun subiect care nu se raportează la vreo disciplină, altfel spus, științei și fiecărei părți a domeniului ei.
Deci, sufletul trăiește în permanență!
Calinic Argeșeanul
