Iată cum cercetează filosoful Plotin „câmpul de flori” al Fericirii: „Dacă, deci, omul este capabil de a poseda viața completă, el este totodată capabil de a fi fericit; altfel fericirea ar fi rezervată zeilor, fiindcă ei ar poseda singuri o viață de acest fel.
Dar pentru că noi afirmăm că fericirea există și la oameni, trebuie să cercetăm în ce fel există ea. În felul următor: omul are viață completă, când el posedă nu numai viața simțurilor, dar și facultatea de a raționa, și inteligența adevărată…
Dar posedă el această viață, cum posezi un lucru diferit de tine însuți? Nu fiindcă nu există niciun om care să nu o posede sau în putință (posibilitate) sau în act, vom spune noi (Plotin) că această formă de viață, această viață completă este în el ca o parte din el însuși, fiindcă o posedă numai în putință (posibilitate). Dar omul fericit este omul care de acum înainte este, în act, această viață însă și acela care a intrat în ea până a se identifica cu ea. De acum celelalte lucruri nu fac decât să-l înconjure, fără ca să se poată spune că sunt părți ale lui însuși, fiindcă el încetează de a le voi și ele nu ar putea să adere la ele decât prin efectul voinței sale. Ce este binele pentru acest om? Este binele pentru el însuși, grație vieții perfecte pe care o posedă (dar cauza binelui care este în el, este Binele care este dincolo de Inteligență și aceasta este într-un sens, cu totul altul decât binele care este în el. Proba este că în această stare, el nu mai caută nimic. Ce ar putea să mai caute? Lucruri inferioare? Nu. El are perfecția în el; acela care posedă acest principiu care dă viață; duce o viață care își ajunge ei însăși. Omul înțelept nu are nevoie decât de el însuși pentru a fi fericit și a căpăta binele…
În viața zbuciumată, fericirea sa nu este micșorată; el este neschimbător, ca și viața pe care o posedă, când cei care îi sunt aproape sau prietenii săi mor, el știe ce este moartea și cei care o sufăr o știu și ei dacă sunt înțelepți. Pierderea apropiaților săi și a rudelor sale, nu mișcă în el decât partea ei rațională, a căror suferințe nu-l ating!”
Ca să ajungem la Fericire, trebuie să stăruim până ne despătimim de greul ispitelor pământești!
Calinic Argeșeanul
