În România ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie, este sărbătoare naţională bisericească pentru că îl cinstim pe Ocrotitorul ţării noastre, cel prin care am primit lumina Evangheliei.
Poporul nostru este creştin datorită Sfântului Apostol Andrei care a sădit în urmă cu 2.000 de ani sămânţa credinţei în Hristos pe teritoriul locuit de strămoşii noştri. El este părintele creştinismului românesc, cel care a pus bazele apostolice ale credinţei noastre în Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru.
Cu acest prilej, părintele slujitor Enescu Tiberiu de la parohia Rotărești, protoieria Pitești, a fost în mijlocul copiilor de la Grădinița cu program normal din localitatea Bascov, unde, alături de cadrele didactice, a vorbit despre importanța activității Sfântului Apostol Andrei în ținuturile țării noastre.