Grădinița cu Program Prelungit “Academia Piticilor” din Curtea de Argeș a găzduit Cercul Pedagogic al directorilor din Educația Timpurie. Tema abordată a fost “Grădinița-laborator de bune practici”, un schimb real de idei și exemple de bune practici.
La această activitate au participat directorii unităților de învățământ preșcolar din județul Argeș, Inspector pentru Educație Timpurie, domnul Teodor Ionuț Minciună, Inspector pentru management instituțional, doamna Simona Teodorescu, directorul IET nr. 2 Bubuieci Republica Moldova, doamna Rodica Budeci și reprezentați ai Consiliului local, Maria Dumitrache și Bogdan Drăgăneci.
La finalul activității, sub organizarea Doamnei Claudia Zafiu -directoarea grădiniței gazdă, cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cadrele didactice au vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș, unde au fost întâmpinate de Părintele Enache Adrian, care le-a însoțit în Catedrala Mitropolitană, Sala Manole din Palatul Mitropolitan, Muzeul Arhiepiscopal,prezentându-le istoricul locului.In final oaspeții s-au rugat la racla cu Moaștele Sfintei Mucenite Filoteea așezată în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală .