Despre filosoful Diogene din Sinope (404-323 î. Hr.) am auzit, apoi am citit pe cât se putea, amuzându-mă că era, după cum afirma și Platon: „Un Socrate care a înnebunit!” Aceasta, desigur, m-a amuzat și mai mult, încercând să-l înțeleg pe filosoful Diogene, dar și pe cei care se mirau de modul cum înțelegea să se comporte.
Cum? Cu un fel de bătaie de joc la adresa traiului și al gândirii din vremea sa, împărtășind cu Socrate pasiunea pentru virtuți, respingând confortul material, oricare ar fi fost, ducând la extrem aceste idei.
Se considera că a avea o viață care merită să fie trăită, este necesar să ne eliberăm de restricțiile exterioare impuse de societate, precum și de nemulțumirea interioară, cauzată de dorințe, emoții și teamă.
Această gândire se poate întrupa, spune Diogene, dacă se acceptă să se ducă o viață simplă, condusă de rațiune și în mod natural, și renunțând la orice dorință de proprietate și confort de zi cu zi!
Mai mult de atât, filosoful Diogene a fost primul dintr-un grup de filosofi care au ajuns să fie numiți „cinici”, după un cuvânt din limba greacă „kynikos”, care în traducere înseamnă: „ca un câine”. Mult mai târziu, un ordin catolic s-a numit al „dominicanilor”, tot așa din traducerea, de data aceasta, din limba latină „Domini” – Domnul și canis (câine), avem dominicanii, adică, cum s-ar zice „Câinii Domnului”, despre care Arhiepiscopul Teofil, ne îndemna să fim „dominicani”, adică să apărăm loial învățătura Domnului Iisus!
Așadar, în concret: filosoful Diogene din Sinope, cu multă îndârjire a respins valorile lumești, ajungând să trăiască în stradă, cum se mai întâmplă și la noi „cu oamenii străzii”, renunțând la orice confort zilnic, mâncând resturile aruncate de ceilalți și se îmbrăca atunci când socotea că trebuie să mai arate ca un om, cu tot felul de zdrențe murdare, ca să nu se apropie prea mult de el, cei care vedeau pe acest soi de filosofi „smintiți”, cum îi „insulta” însuși Platon.
Totdeauna, de când am aflat de „garsoniera” lui Diogene, în forma unui butoi, m-a ispitit gândul să-mi fac și eu un butoi pe roate și să locuiesc, ca și cinicii lui Diogene, lepădat de confort și în râsul sănătos al lumii trecătoare!
Se știe că Diogene a influențat și pe Zenon din Kition, care a fondat o școală a stoicilor, iar discipolul lui Socrate, Antistene, vorbește despre privilegiile unei vieți ascetice, trăită în armonie cu natura. Iar Friedrich Nietzsche, se referă la Diogene și la ideile sale abracadabrante în „Știința voioasă”!
Noi, zâmbim aflând de „trăznăile” lui Diogene, iar el zâmbește fericit!
Calinic Argeșeanul
