În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
În cadrul acestora preoții conferențiari au pregătit diferite referate cu teme legate de titulatura Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, preoții din cercul pastoral-misionar nr. 6 al protoieriei Curtea de Argeș s-au întâlnit în biserica cu hramul Sfântului Arhidiacon Ștefan din parohia Cărpeniș. Lucrările au debutat cu săvârșirea rugăciunii, urmată de susținerea unui referat cu tema ,, Sfântul Roman Melodul – imnograf bisericesc” – întocmit de părintele Despa Nicolae Cristian, după tematica stabilită de Sfântul Sinod al B.O.R.
În cadrul acestei întâlniri, Ierarhul Argeșean a evidențiat faptul că toate textele din slujbele oficiate în cadrul Bisericii Ortodoxe au la bază Sfânta Scriptură și a apreciat bogata activitate a marelui imnograf Roman Melodul, care, potrivit tradiţiei, a alcătuit primele condace, cântări de laudă în cinstea sfinţilor. Cel mai cunoscut imn al său este “Fecioara astăzi”, Condacul Crăciunului.
Întâlnirea cu preoții din protopopiatul Curtea de Argeș a oferit posibilitatea Chiriarhului Eparhiei de a afla diferitele probleme pastoral-administrative din viața parohiilor argeșene arondate acestui cerc pastoral, toții preoții fiind îndemnați să facă eforturi în a asigura cele mai bune condiții pentru buna desfășurare a slujbelor în bisericiile parohiale. Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean și-a amintit cu mare bucurie de credincioșii parohiei Cărpeniș care au avut disponibilitatea de a ajuta la construcția unei biserici în Ardeal, pe când Întâistătătorul Eparhiei slujea în acele locuri ca preot celib.