Skip to main content


Când citim din Educația prin sine însuși, de G. Aslan, ne bucurăm să aflăm, că: „Omul care cugetă și simte ideea de solidaritate, are un principiu conducător în viață. Solidaritatea cu restul speței sale, cu descendenții săi, solidaritatea cu oamenii în mijlocul cărora trăiește îl face să accepte viața morală!”

 

În Lyra, C.D. Aricescu, musceleanul nostru, a scris: „Dacă maxima tiranilor este „dezbină spre a domni (stăpâni)”; maxima popoarelor trebuie să fie: „Unirea face puterea!” Am mai amintit noi de Etica monarhică, de Aristotel filosoful antic. El avertizează pentru posteritatea în care suntem și noi: „Prin faptul că se răsplătește după merit, cetățenilor le rămâne păstrată solidaritatea!” Aceasta este condiția supremă a unei păci sociale, durabile!

Când mă gândesc la genialul diplomat Nicolae Titulescu, fostul ministru de Externe al României, în perioada interbelică, este de luat aminte la gândirea sa și lupta dusă pentru pacea internațională a lumii. El spunea adesea: „…Nu există dificultate derivând din relațiunile între oameni care să poată rezista unirii și cooperației internaționale. Mă gândesc la dezarmarea morală, având ca obiectiv revizuirea cărților de școală în scop de a se dezvolta în tineret spiritul de solidaritate internațională. Intangibilitatea frontierelor este deci condiția primordială a înțelegerii, internaționale!” (din discursurile sale)

Așa cum citim în dumnezeieștile Scripturi (Epistola a doua a Sfântului Apostol Petru, capitolul 3 în întregime), suntem în pragul unei catastrofe nucleare, și starea cea mai gravă este că anumite popoare ale lumii au în arsenalul lor militar bombele atomice (nucleare), biologice, cu cobalt și alte forme de distrugere, cum este și bomba cu neutroni, fără ca să mai facem inventarul sofisticat al tipurilor de arme, care ne amenință viața și natura în întregul ei. Conducătorii popoarelor lumii au menirea să oprească această cursă a înarmărilor și să găsească modalitatea distrugerii acestor arme care pun în pericol speța umană. Înainte de orice acțiune socială – strategică, trebuie aprobată sau respinsă, categoric, de voința internațională, solidară în sânul Organizației Națiunilor Unite.

Acest for binecuvântat, internațional, trebuie să vegheze pacea și solidaritatea omenirii! Să ne salvăm prin pace solidară și prietenească!

Calinic Argeșeanul