Vasile Alecsandri, proslăvit de Mihai Eminescu, drept: „Rege al Poeziei!”, în Români și Patria lor, scrie: „Eu iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectează bătrânețele, care-și iubește pământul, și care, fiind mândru de numele său de român, îl dă ca un semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz, fie măcar de sânge străin!”
Sfântul martir, Mihai Eminescu, atunci, acum și pentru totdeauna, ne-a lăsat mărturie din Testamentul său nemuritor: „Iubesc acest popor blând, omenesc, pe spatele căruia diplomații croiesc hărți și războaie, zugrăvesc împărății despre care lui nici prin gând nu-i trece!” Și cu ceva timp mai înainte „Din Testamentul lui Avram Iancu”, citim Crezul moțului nemuritor: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită!”
Când avem bucuria să citim și scrierile lui Garabet Ibrăileanu, în Privind viața, vom afla, că: „Acest popor a vorbit adesea patetic, așa de patetic cum nu poate vorbi decât bucuria și durerea milenară a unei rase. A vorbit prin unii reprezentanți ai lui de elită, prin Păstorul care a creat Miorița, prin viteazul care a cântat pe Toma Alimoș!”
Ca întotdeauna, în timpul vieții sale, savantul istoric, Nicolae Iorga, avertizează: „Recunoaște-i unui popor ce are, înainte de a încerca să-i dai ce n-are!” Acesta este și un îndemn la cunoașterea acestui Neam Românesc, neam miraculos și enigmatic în Istoria trecătoare a lumii!
Ca să încheiem aceste rânduri, vom aminti cum definește A. N Tolstoi, Patria și Poporul: „Patria și poporul…este trecutul, prezentul și viitorul poporului, este cultura lui specifică, limba lui, caracterul lui, este lanțul de revoluții pe care le înfăptuiește!”
Doresc și eu o revoluție poporului român: să-și repare dantura și să se îngrijească de educație și sănătate!
Calinic Argeșeanul
