În vremurile comuniste s-a făcut o situație, cu aproximație, pentru a se vedea, câți ani de război au fost în Istoria lumii, și mai ales, câți ani de pace. Rezultatul nu a fost încurajator, lumea îndurând, în existența ei, doar câțiva zeci de ani!
Nu știm cum au numărat anii, dar este devastator, să știi că războaiele au măcinat pacea lumii!
Când s-a instaurat comunismul în România, unii vă mai aduceți aminte, că pe fiecare cerere adresată instituțiilor Statului Român, se încheia, înainte de a fi semnată, astfel: „Trăiască lupta pentru Pace” sau „Luptăm pentru Pace”! Așa de mult rău îndurase omenirea, în cele Două Războaie Mondiale (1918 și 1940-1945), încât lumea intrase în spaime ucigătoare de liniște și stabilitate.
S-a înțeles că Războiul este un gropar, care cere să fie bine plătit și că „În van dau sfaturi cerul, crinii/Și cuibul cald primăvăratec/Nu, n-a scăpat vreo nebunie/ în omul crunt, sălbatic”, iar scriitorul hăruit Victor Hugo, scrie: „O, da, mă mir cum pot să fie/Mâini ce mai înalță arma cruntă,/când a cântat o ciocârlie”.
Se cunoaște că pacea este virtutea civilizației și dacă sabia se înverșunează, Civilizația să se indigneze. Oricum, degrabă să ne arătăm într-o fraternitate umană, adevărată, pentru a ne regăsi în același timp inteligența adevăratului geniu politic și, într-un cuvânt, pentru cine guvernează oamenii, este același lucru a fi pașnic cu a fi mare.
Se speră că va veni o vreme și chiar este, când tunurile, avioanele, dronele, tancurile, bombele de toate felurile și carele de război, nu vor mai fi decât piese de muzeu, arătate oamenilor, ca niște instrumente barbare, de care ele se vor mira, că a putut exista așa ceva pe lume!
Sperăm să ne bucurăm citind și rugându-ne: „Priviți cum noaptea se desface-n pale/Și peste atâtea tinere popoare/Deschide în azur nemișcătoare,/Imense aripi, Pacea pentru toți” (Victor Hugo)
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9).
Haideți să fim cu toții, fii ai lui Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul
