Ne bucurăm că Parlamentul României, în anul 2013, a legiferat un punct arhimedic: „Ziua Limbii Române”, care se prăznuiește, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, sfârșitul verii și începutul toamnei multicolore.
Un proverb românesc rămâne, ca o stea luminătoare pentru noi și toate generațiile care vor mai veni, din mila Domnului Dumnezeu: „Toate limbile să le înveți, dar pe a ta mai mult să o cinstești!”
Cum să nu ne bucurăm citind: „Limba este tezarul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită de a fi păstrat cu sfințenie de generațiile care-l primesc. Ea este calea de noblețe, testamentul de naționalitate al unui neam; semnul caracteristic prin care membrii aceleiași familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume; lanțul tainic ce-i leagă împreună și-i face a se numi frați; altarul împrejurul căruia toți se adună cu inima iubitoare și cu simțire de devotament” (Vasile Alecsandri, Proză).
Și continuă: „Naționalitatea românilor se arată atât în limba și datinile lor, cât și în muzica lor, deosebită de oricare alta.”
Cine nu știe, oare, că rostirea, graiul este temeiul unui popor, este forța de coeziune a unui neam binecuvântat de Domnul Dumnezeu?
Cum să nu ne bucurăm de limpezimea scrisului: „În viața unui popor pot foarte multe să lipsească de la început: cultura, industria, știința, arta și artele; dar limba nu poate să lipsească niciunui popor; că se naște odată cu el, crește și se dezvoltă, înflorește și se veștejește, îmbătrânește și moare odată cu poporul” (Timotei Cipariu, Principia de limba și de scriptura).
Iar poetul Victor Eftimiu, inspirat, ne spune: „Carpatul ți-a fost leagăn și amvon,/Recolte minunate îți destină,/Înfipte în armătura sa daco-latină!”
Să nu uităm pe rapsozii noștri, care ne spun: „Limba noastră-i limbă sfântă/Limba vechilor cazanii,/Care o plâng și care-o cântă/Pe la vatra lor, țăranii” (Alexi Mateevici, Limba noastră).
Dar să nu uităm nici îndemnul lui Ienăchiță Văcărescu: „Urmașilor mei Văcărești/Las voia moștenire/Creșterea limbii românești/Și a Patriei cinstire!”
Să scriem frumos – caligrafic-, să citim în limba noastră sfântă, să rostim cuvintele cele neaoșe românești, să cântăm în limba noastră!
Calinic Argeșeanul
