Skip to main content


Să le luăm pe rând! Citeam acum ceva vreme că, atât de multă suferință este pe lumea aceasta, încât toate cărțile din lume ar trebui să scrie despre consolare!

 

M-am mirat atunci și mi-am spus că ar fi prea multă consolare!

De când mă știu, n-am putut să cred că este suferință trupească și sufletească. Se leagă între ele: suferă trupul, suferă și sufletul, suferă sufletul, suferă și trupul, că așa stau și se leagă, de la începutul Creației.

A trecut vremea și au dat peste mine suferințe. A fost mai greu până m-am obișnuit. Nu scapă nimeni de starea de suferință și cine fuge de ea, mai rău își încurcă pașii și felul de a scăpa. Toți vrem să scăpăm de suferință.

În dicționare, suferința este egală cu durerea, oarecum, se înrudesc, și ne mirăm să citim, că: „Durerea se află veșnic lângă bucurie! Se împacă între ele și se completează!”

Așa se înțelege, că marile suferințe sunt ca o dilatare colosală a sufletului și că durerea este mare, este o destrămare a tuturor forțelor conștiinței. Acestea sunt răspântii primejdioase, pentru că sunt prăbușiri lăuntrice și diferă de la om la om.

Suferința și durerea, uneori, sau deseori, duc la deznădejde și atunci este necesar ca noi să avem sprijin moral și material de la casnicii noștri și de la instituțiile Statului și ale Bisericii, care au dezvoltat medii familiale și de socializare, ca omul necăjit, îndurerat, cu suferințele pe cap să nu cadă în deznădejde.

Îndemnăm, din toată inima, ca, oricând, cineva are peste viața sa venită nenorocirea, să se găsească modalitatea de a fi asistat cel bolnav, de diferite suferințe, de cei mai apropiați ai familiei, și să nu fie abandonați, sub diferite pretexte.

Știu ce înseamnă să fii însoțit în dureri amare, în suferințe care nu mai încetau. Le mulțumesc tuturor celor care m-au vegheat, zi și noapte, medici și apropiați, cu inimă de aur.

Mulțumesc celor care m-au încurajat, tot timpul! M-au readus la viață!

Calinic Argeșeanul