Skip to main content


Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab, și-a sărbătorit astăzi hramul. Începând de la slujba Vecerniei săvârșită înaintea praznicului, precum și astăzi, foarte mulți pelerini au participat la acest eveniment important pentru Eparhia Argeșului și Muscelului.



 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoti si diaconi, pe esplanada din fața vechii Catedrale Arhiepiscopale. Pelerinii s-au bucurat anul acesta de prezența unei icoane a Maicii Domnului  care a fost realizată la mănăstirea athonită Vatoped. Aceasta a fost făcută special pentru Eparhia Argeșului și Muscelului, fiind o copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea).

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat rolul important al Maicii Domnului care mijlocește neîncetat pentru mântuirea neamului omenesc.

Piatra de temelie la vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Arges, a fost pusă în anul 1512. Ctitorul principal este Sfântul Neagoe Vodă Basarab care a reușit să termine lucrările în anul 1517. În data de 15 august, în urmă cu 506 de ani, monumentala biserică a fost sfințită de un sobor impresionant de arhierei, preoți și diaconi.  Însă abia în anul 1526 aveau să se încheie lucrările la pictura interioară bisericii, cu contribuţia importantă a zugravului Dobromir.

În anul 1793, Mănăstirea Curtea de Argeş a dobândit statutul de reşedinţă episcopală, aici luând fiinţă Episcopia Argeşului.

Între anii 1875-1886 biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lăcaşului.

În anul 2009 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat ctitorului ei, Sfântul Neagoe Vodă Basarab.