În lumea antică se scria, se vorbea cu artă – oratori celebri, se cunosc din destul, totul este ca să deschizi cărțile și să le citești.
Greu lucru! Adică, grea lucrare. Să se vindece analfabetismul din România, ca fiind 40% din populația Țării, e mult prea mult. Este un procent alarmant. Am prins vremuri, când comuniștii se îngrijeau de alfabetizare, fără handicap și fără rușine. Am văzut cum ascultau cei care nu știau nici să țină condeiul în mână. Vedeam pe fața celui care începea să mânuie condeiul cu literele alfabetului, o sfială, o rușine că nici nu știa să se semneze. Punea degetul mare și făcea un semn lângă amprentă, care, de altfel, nimeni n-o mai putea schimba.
Ce să mai ceri omului să știe sau să citească ce scriau popoarele antice. Acum, lucrurile s-au schimbat. E mai ușor să citești și să cunoști gândirea oamenilor de mii de ani!
Antic, antic, dar o trântește ca măciuca în carul cu oale: „Nebunul se consolează cu trecutul, prostul cu viitorul, înțeleptul cu prezentul!” Fie, dar este cam dur!
Una mai pe acasă: „O ceartă fără motiv – iată semnul prostiei!”
Vai! Una ca un balsam: „Cel nobil vorbește doar despre virtuțile aproapelui, chiar dacă acestuia îi lipsesc; cel josnic, doar despre defecte. Și chiar dacă amândoi greșesc, primul merge în ceruri, iar al doilea în infern!” Ca la Evanghelie!
Apelul anticilor: „Fii binevoitor cu oaspetele, chiar dacă acela îți este dușman. Copacul face umbră chiar și tăietorului de lemne.”
Una tare bună pentru mine: „Educă în tine simțul blândeții, nu te lăsa purtat de pasiuni și alungă de la tine sentimentele de supărare și de furie!”
Și pentru prietenie, că-i vacanță:
„De prețuiești prietenia
În casa în care vei intra
Ca musafir cinstit sau frate
Ferește-te cu grijă de femei!”
Vedeți? Erau și pe vremea aceea furtișaguri de femei!
De aceea este bine ca să se meargă cu familia peste tot. Ca pază bună!
Noi, oamenii, suntem slabi la ispite!
Calinic Argeșeanul
