Filosoful Anaximandru din Milet ne arată direcția în viață, asigurându-ne că: „De unde își au cele existente nașterea, tot acolo își au, în mod necesar, și moartea!”
Adică, să ne obișnuim a fi strânși cu ușa și a bate pasul pe loc. Bine este și așa pe lumea aceasta, stropșindu-se unii la noi, că: „Teama de moarte e un gând trândav”. Când am citit povestea asta, mi-am zis, că și ăsta dă cu nuca de perete, oricât ar avea ifose de filosof. Fie și așa!
Poetul Bacovia, dă cu parul, pe scurtătură: „Un DA – limpede, un NU întunecos, asta e viața!” Cam întunecoasă poveste!
Dar să fim puțin mai optimiști. Spre exemplu, Lucian Blaga, mai acasă cu lucrurile serioase, ne-a lăsat scris: „Faptul că toate viețile de pe pământ se sfârșesc cu moartea, nu dovedește că moartea este ținta vieții”. Doriți o bufonerie? Poftim: „Moartea este ultima nuntă a vieții” (F.L. Baffon), și una chiar „bună”, după cum se mai glăsuiește: „Memoria eternă e suprema consolare ce se promite omului, dincolo de moarte” (I.A. Bunin).
Da! Dincolo de moarte! De 78 de ani, locuitorii din orașele japoneze: Hiroshima și Nagasaki (6 și 9 august 1945) au primit o „plăcintă nucleară”, surpriză mondială, că zice-se, istoricii știu mai bine, acești oameni din Țara Soarelui Răsare nu puteau fi cumințiți decât cu un asemenea tratament. O experiență tragică, în care au murit sute de mii de oameni, unii nevinovați, ca într-un trăznet fulgerător!
Acum? Ce este acum? Un arsenal uriaș, atomic, chimic, etc., care ar putea nimici întreaga omenire printr-o reacție atomică în lanț, distrugându-se totul: natură, omenire, ecosistemul și tot ce mai este. Planeta Pământ poate fi în flăcări oricând, premisele înarmării, statistic, vorbesc de un holocaust universal!
Mai mult, Sfânta Scriptură vorbește și ea de un sfârșit prin foc continuu (a se vedea Epistola II Petru, cap. 3 în întregime).
Cu focul nu se poate glumi, niciodată!
Ne rugăm Domnului Dumnezeu să înțelepțească pe conducătorii popoarelor lumii, să scoată din inventar și să lichideze toate armele, mai ales pe cele nucleare.
Încăpem toți pe Pământ!
Calinic Argeșeanul