Auzim, uneori, spunându-se, că la noi în țară analfabetismul este în procent de 40%. Nu poți ști, cu adevărat, ceva, despre această catastrofă națională.
Fără să se supere cineva, dar pe vremea secetoasă a comunismului se făcea carte multă, se citea, se scria cu mâna – sănătatea creierului, și nu se dorea o România analfabetă. Este foarte bine să ne dorim o Românie a lucrului bine făcut, o Românie educată, o Românie normală și o Românie salvată de la ignoranță și delăsare păcătoasă, pustiitoare.
Că am început cu un titlu: Mai știm Alfabetul?, scriu și eu aici, din înțelepciunea lumii, că: Alfabetul este un izvor al omenirii:
„Cum peste-o vatră neagră scânteile aleargă,
Dulci, vesele sau triste, amare, aspre, moi,
Cuvintele – popoare – se duc și vin în noi,
Sunt călătorii tainici ai sufletelor noastre.
Căci hotărât, cuvântul e o făptură vie,
Și mâna gânditoare vibrează când îl scrie.
Trup zămislit ce nu știi de unde s-a născut,
Din nevăzut e fața-i și din necunoscut.
Creat, de cine? Cine-l scorni? Țâșnind din umbră,
El urcă și coboară în mintea noastră sumbră,
Aflându-și veșnic sensul, ca apa un nivel,
Lumină-i ce din creier plutește spre-al ei țel,
Cuvântul știe-o taină a Sfinxului Uman
Cutare vorbă-i zâmbet, iar alta-n ochi o rază.”
Români, în prag de alfabetizare? Așa spun procentele în statistici! Să ne așezăm pe treabă! Să începem cu Alfabetul, pentru că este sigur, ca la Tabla Înmulțirii:
„Cuvântul face inimi să freamăte,
La suflul său, de suflet sporit și de lumină,
Cu încetul grozăvia de bezne se dezbracă,
El pune forța-i sumbră în cei ce nu se pleacă, să învețe!”
Să începem cu semnătura personală! Să ne semnăm frumos, să fim înțeleși cum ne cheamă! Nu vă prescurtați semnătura! E ridicol!
Calinic Argeșeanul