Skip to main content


Biserica parohiei Tioltiur din comuna Cornești, protopopiatul Gherla, județul Cluj, a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. La împlinirea a 706 ani de la prima atestare documentară a localității, foarte mulți credincioși au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului,  împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.



 

Cei doi ierarhi au săvîrșit cu această ocazie și o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de restaurare care au fost executate în ultimii ani la acest sfânt locaș de rugăciune. Evenimentul a fost deosebit pentru Ierarhul Argeșean, datorită faptului că parohia Tioltiur este locul în care a fost instalat ca preot celib în urmă cu 59 de ani, după ce a fost hirotonit de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

De aceea, în cuvântul rostit cu această ocazie, Chirirahul Eparhiei Argeșului și Muscelului a vorbit despre greutățile întâmpinate în cei doi ani de slujire la parohia Tioltiur între 1964-1966, precum și despre dorința plină de curaj a locuitorilor de a avea o biserică, înfruntând toate piedicile puse de regimul comunist.

Satul Tioltiur situat la 22 de km de orașul Gherla, a adus în anul 1879 o bisericuța veche din lemn aflată în parohia ortodoxă din Sic, județul Cluj, unde s-a slujit până în anul 1969. Mărindu-se satul, biserica de lemn fiind neîncăpătoare, în anul 1964 credincioșii sub îndemnul preotului Argatu Constantin, au cumpărat o biserică maghiară în ruină în centrul satului de la cultul reformat unde s-a zidit pe aceeași temelie biserica nouă cu hramul Sf. Proroc Ilie Tesviteanul.

În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a vorbit despre bucuria credincioșilor din parohia Tioltiur care după 59 de ani se întâlnesc cu preotul lor, astăzi unul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul slujbei, părintele paroh Vancea Octavian a primit astăzi distincția de iconom stavrofor. De asemenea, mulți dintre ctitorii bisericii au primit din partea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului diferite ordine și diploma de vrednicie. Din partea parohiei Tioltiur cei doi ierarhi au primit în dar două icoane una cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos, și alta cu chipul Maicii Domnului.

Credincioșii prezenți la acest eveniment au primit în dar  volumul autobiografic ,, Toată vremea-și are vreme” care prezintă în mai multe capitole cei doi ani de slujire ai  Arhiepiscopului  Argeșean în parohia Tioltiur.