M-am bucurat din toată inima când am auzit sau am avut prilejul de a întâlni și a fi cercetat medical, de adevărați oameni de știință, de oameni de omenie și râvnă de a ajuta la nevoie.
Am auzit cum unii medici, ca să facă binele desăvârșit, se comportau cu o delicatețe aristocratică. Adică, o lucrare începută era dusă la bun sfârșit și mai ales, grija, de după diagnosticare și tratament, de a priveghea mereu la mersul pacientului pe drumul cel bun.
Iată ce spune doctorul Alexandru Ciurea: „Nimeni în societatea noastră nu dorește să devină o povară. O povară pentru familie, o povară pentru societate, o povară pentru serviciu, pentru că nu putem să mai funcționăm. Deci totul trebuie făcut și gândit foarte bine. Și explicat extrem de sincer. Ca să fac o paranteză, referitor la tipul de intervenție neurochirurgicală, pentru că sunt chirurg, actualmente, în toată lumea civilizată există o sintagmă recunoscută în felul următor: „Maximum, safe resection!” Adică să operezi, să scoți din boala respectivă cât poți mai mult, dar să nu influențeze starea generală a pacientului. În cazul în care vorbim despre creierul uman, te apropii de anumite zone critice de viață, sau de zone elocvente cerebral: centrii vorbirii, centrul mișcării, centrii vizuali. Dacă te-ai apropiat de aceștia, faci tot posibilul ca să te oprești, să-i eviți, pentru a nu-i atinge. De aceea sunt zone în creier care se numesc: „Don`t touch me”, „Nu mă atinge!” Pentru că, dacă le-ai atins, complicațiile sunt totale și aproape irecuperabile.”
Iată, aici vedem cât de mare este responsabilitatea tuturor medicilor, dar mai ales a celor care operează anumite zone mai sensibile ale corpului uman. Desigur, orice maladie este o problemă complicată. Iar atunci când un medic este prea ocupat și mai ales stresat sau tracasat, trebuie să se odihnească bine și să aibă răbdare multă!
Calinic Argeșeanul