Spun cei care au văzut și au auzit că, la închisoare, unii deținuți, fără motive adevărate, flămânzi fiind și nesăturându-se cu porția dată, când mai cereau încă o porție, li se spunea:
– Mai primești o porție dacă spui că nu este Dumnezeu! Unii, săracii, au crezut că Dumnezeu este mai mic decât un polonic plin de mâncare.
Cei biruiți de foame, au mai scăzut în credință.
În Biblie se arată, că din cei doi frați, Isav și-a pierdut dreptul de întâi născut pentru un blid de linte (Facere 25, 33-34).
Dar iată că în urma rugăciunii, însoțită de post, Dumnezeu a dăruit mamei sale pe Samuel (Regi I, 13). Cine nu-și amintește de Samson? Oare nu postul și rugăciunea au făcut ca să fie zămislit în pântecele mamei sale? (Judecători 13, 4) „Postul l-a făcut pe Ilie să vadă priveliști”, după 40 de zile de post, curățindu-și sufletul și trupul, a fost învrednicit să-L vadă pe Domnul Dumnezeu în peștera din Muntele Horeb, doar atât cât poate un om să-L vadă” (3 Regi 19, 8-13), să învieze pe pruncul văduvei, să înmulțească făina și uleiul, să sufere și el cu poporul, trei ani și șase luni: „Viu este Domnul: nu va fi apă pe pământ decât numai atunci când voi spune Eu” (3 Regi 17, 1).
Dar cei trei tineri din Babilon? Au scăpat de foc prin postul de trei săptămâni, cu care și-au hrănit trupul (Daniel 3, 24-50).
Ca să biruim pofta de mâncare este necesar să iubim postul, ca dar de la Dumnezeu. Dacă hulim postirea și glumim, atunci ni se face rău la stomac.
Dacă noi iubim postul și postirea, pe cât putem, ne iubește și Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul
