Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfintei Treimi. Încă de la primele ore ale dimineții, foarte mulți credincioși au ajuns pe dealul Slănicului, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Sfânta slujbă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în Altarul de Vară construit în apropierea bisericii.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit despre însemnătatea acestui mare praznic bisericesc, amintind că atributele sufletului omenesc: rațiunea, voința și simțirea, sunt exempul cel mai clar al prezenței lucrării persoanelor Sfintei Treimi în viața noastră.
După trecerea la cereștile lăcașuri a Părintelui Teofil Bădoiu, Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul, încredințează conducerea Mănăstirii Slănic, Protosinghelului Clement Păunescu, la data de 6 august 2010. Astfel, între anii 2012-2013, au fost întreprinse mai multe lucrări de refacere a clădirilor vechi și de construire a unor noi spații monahale. Totodată au fost continuate lucrările la noua biserică fiind terminată pictura în tehnica fresco, o lucrare deosebită realizată de către ierodiaconul pictor bisericesc Ilie Bobăianu, viețuitor al Mănăstirii Slănic.
Începuturile vieții monahale în zona Slănicului se pierd în negura timpului.
Unii istorici spun că Vlad Ţepeş ar fi întemeiat un schit în aceste locuri, între anii 1456 – 1460, pe când se retrăsese după luptele cu turcii. Alţii spun că schitul ar fi fost înfiinţat de Mihai Viteazul, sau că schitul a fost ctitorit de către fiul unui domnitor din Ardeal, căsătorit cu o fiică a lui Neagoe Vodă, care avea o moşie în apropiere.
Prima informaţie scrisă, demnă de luat în considerare despre existenţa unei biserici în zona cunoscută sub numele La Schit apare într-o hotărnicie a moşiei unor moşneni slăniceni.
În anul 1916, monahul Irinarh Pulpea din Localitatea Slănic, tuns în monahism la Schitul Ciocanu, vieţuitor un timp la Schitul Robaia, vine în această parte de lume, reușind să pună un început de viaţă pustnicească.
În anul 1922, de la schitul Robaia va veni ieromonahul Isidor Ghimpeţeanu, care împreună cu monahul Pantelimon Şuşală, cu mijloace tehnice modeste vor ridica de roşu prima biserică de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului, târnosirea săvârșindu-se la data 19 octombrie 1930.
Viaţa duhovnicească la Slănic a început să sporească, odată cu anul 1944, când stareţ al lăcaşului a fost numit Părintele Vitimion Niţoiu. Programul liturgic, slujbele realizate zilnic, rânduiala monahală după tipic, sunt principalele realizări ale acestui răstimp.
Cu toate vitregiile regimului comunist și ale locului, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului s-a reuşit edificarea spațiilor monahale, administrative și gospodărești necesare.
Odată cu pensionarea Părinteleui Vitimion, în anul 1978, conducerea stăreției a fost încredințată Părintelui Teofil Bădoiu, care a păstorit cu dragoste obștea până în anul 2010, când a trecut la Domnul.
În această perioadă, cu purtarea de grijă a Arhiereului Calinic Argeșeanul, au fost construite două lăcaşuri de rugăciune: mai întâi Paraclisul închinat Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, iar ulterior biserica mică din lemn, cu hramul Schimbarea la Faţă, pe locul unui altar de vară mai vechi.
Cu trecerea vremii, obştea înmulţindu-se, se resimţea nevoia unui lăcaş de rugăciune mai încăpător. Astfel, luminat de Duhul Sfânt, Ierarhul Calinic Argeșeanul, a binecuvântat și îndemnat ca pe locul primei biserici a ieromonahului Isidor Ghimpeţeanu, să se înceapă zidirea actualei biserici mari a Mănăstirii Slănic din Județul Argeș.
La data de 20 iulie 1991 a fost sfinţit locul și așezată piatra de temelie de către acelaşi Ierarh Ctitor, iar la finele anului următor biserica era înălţată „de roşu”, până în anul 1994 realizându-se și tencuiala.
Anul trecut, în ziua de 13 iunie, la praznicul Sfintei Treimi, noua biserică ridicată pe Taborul Argeșean a fost sfințită după multele eforturi depuse în peste 30 de ani.
