Skip to main content


În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Mscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.



 

În cadrul acestora preoții conferențiari au pregătit  diferite referate cu teme legate de titulatura Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, preoții din cercul pastoral-misionar nr. 4 al protoieriei Mioveni s-au întâlnit în Catedrala  cu hramul Sfinții Ap. Petru și Pavel din oraș. Lucrările au debutat cu săvârșirea rugăciunii, urmată de susținerea referatelor întocmite pe tematica stabilită de Sfântul Sinod. Lucrările au fost pregătite de preoții Pufu Mădălin de la parohia Colibași și Bobârlă Sorin de la parohia Mărăcineni 2.

În cadrul acestor întâlniri, Ierarhul Argeșean a dorit să transmită preoților că au datoria creştinească  de a înmulţi rugăciunea, pocăinţa şi iubirea milostivă pentru semenii noştri aflaţi în situaţii dificile. Deasemenea, a adresat preoților îndemnul de a păstra permanent în actualitate grija față de vârstnicii din parohii.

În cadrul acestor întâlniri au fost dezbătute diferite aspecte pastoral-administrative din viața parohiilor argeșene arondate acestui cerc  pastoral-misionar, toții preoții fiind îndemnați să facă eforturi în a asigura  cele mai bune condiții pentru buna desfășurare a slujbelor în bisericiile parohiale.

Sectorul administrativ-bisericesc al Eparhiei va continua organizarea cercurilor pastoral-misionare până la jumătatea lunii iunie, urmând ca în luna septembrie să înceapă sesiunea de toamnă unde va fi abordată o altă tematică.