Skip to main content


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la Școala Gimnazială Băiculești la Conferința tematică intitulată „Familia creștină, școală a iubirii și desăvârșirii” -un eveniment ziditor de suflete. 


 


 

Conferinţa moderată și organizată de doamna profesoară, Cristina-Elena Georgescu a adus împreună preoți, profesori, copii și părinți  implicaţi în Proiectul Național „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”. Aceasta a avut drept scop cunoașterea concepției ortodoxe despre instituția familiei și promovarea relațiilor de iubire, respect și ajutor reciproc între membrii familiei.

Câteva din subiectele abordate în cadrul conferinței au fost: credința ca mod de a-ți educa copilul; bunicii/părinții, modele creștine pentru copil; principiile morale de bază pe care ar trebui un părinte/bunic să le implementeze copilului pentru ca el să fie un bun creștin. De asemenea, printr-o captivantă suită de întrebări adresate de elevi și răspunsuri date de părintele Mihaiță Dragnea, tinerii au reușit să coreleze sfaturile şi practicile moştenite de la părinţi şi bunici cu rînduiala Bisericii. Într-o lume controversată, debusolată și secularizată, celula de bază a Bisericii creștine, familia creștină autentică, tradițională trebuie întărită, iar aceste activități ne arată  că suntem împreună în această lucrare atât de importantă pentru consolidarea familiei creștine și pentru educarea tinerilor și copiilor noștri în spiritul moralei creștine și al Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

La conferință au participat cadrele didactice de la școala gazdă: Ileana-Eugenia Bodescu-directoarea școlii, Didona Rădulescu, Georgeta Deaconu, Cimpoca Iuliana, Adriana Duminică, Cosmin Mazilescu, Mirela Constantinescu, Corina Purcarea  Dogaru, dar și de la alte școli, care au prezentat referate cu teme ce privesc educația tinerilor și rolul familiei creștine în societate, iar doamna psiholog, Diana  Negreanu a vorbit despre mediul familial și importanța sa în dezvoltarea copilului.

Activitatea a fost coordonată de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, felicitând pe toți deopotrivă pentru frumoasa și bogata activitate și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Conferința face parte din portofoliul pentru Concursul National Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” și este înscrisă în calendarul eparhial dedicat Anului 2023 -Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

Toate parohiile din cuprinsul eparhiei înscrise ca participante vor continua activitățile conform datelor din Proiectul Național Catehetic, ediţia a XV-a, astfel:

~24–28 aprilie 2023 – Depunerea proiectelor la protopopiate.

~2–5 mai 2023 – Evaluarea proiectelor la nivel de protopopiat şi transmiterea proiectelor câştigătoare către Centrul eparhial (locurile I, II şi III).

~8–12 mai 2023 – Evaluarea proiectelor la nivel de eparhie şi transmiterea proiectului câştigător către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.