Skip to main content


Cel mai profund şi plin de mângâiere cuvânt pe care l-au auzit oamenii de pe acest pământ este vestirea cea mare pe care îngerul Domnului, coborât din cer în mormântul cel dătător de viaţă, l-a adresat sfintelor femei venite dis-de-dimineaţă să împlinească cele cuvenite morţilor: “Nu vă înspăimântaţi! Iisus Nazarineanul Cel răstignit a înviat! Nu este aici, iată locul unde a fost pus” (Marcu 16, 6).



 

Preotul slujitor  Arsulescu Sebastian de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, s-a aflat în mijlocul persoanelor vârstnice de la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr, unde a adus Lumina și Bucuria Învierii Domnului,  prin Sfânta Taină a Împărtășaniei și săvârșirea unor Rugăciuni de sănătate,  la căpătâiul fiecărui bolnav imobilizat pe patul suferinței.

Activitatea face parte din complexul de acțiuni prilejuite de Anul comemorativ al pastorației persoanelor vârstnice, fiind înscrisă în portofoliul proiectului concurs ,,Tinerii și vârstnici să laude pe Domnul”.