Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică la Biserica Valea Danului.
Preoții slujitori, Dumitru Mihăilescu și Vasile-Cornel Ilina și credincioșii au primit cu bucurie copiii din localitate care frecventează cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești îndrumați de doamna profesoară, Georgiana Loredana Gavrilă. Ei au participat la slujba din Biserica Valea Danului, au rostit rugăciuni și, la final, au susținut un mic concert de pricesne în așteptarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Activitatea a fost coordonată de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș și este înscrisă în Calendarul educațional-catehetic eparhial dedicat anului 2023 în Patriarhia Română ca –”Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”.
Pricesnele sunt sunt împreună‑rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu.