După „bătutele” la creier, cum își „servea” soția, un ticălos criminal, care era mică, de mărimea unei scoici, zicea baba printre pumnii huliganului:
– Măi, Ilie, nu mai da peste cap, că-mi sar creierii pe jos!
– Nu te văita, că n-ai creieri, ai numai mătreață. Și răbda săraca babă, că după doi pumni, nu mai simțea restul. Am cunoscut așa familie nenorocită. Eram mic și nu puteam apăra baba de pumnii uriașului neghiob.
Citind în cartea doctorului Alexandru Vlad Ciurea, găsim referiri la ceea ce urmează după lipsa de a îngriji creierul pe care-l purtăm pe umeri: „Din nefericire, există un număr de cancere care afectează creierul uman. Unele sunt de natură benignă, altele de natură malignă, cancere cu evoluție foarte gravă”, cum ar fi tumorile cerebrale. Se cunosc celebrități care au murit din cauza tumorilor, care au crescut în cancer, ducând o viață foarte agitată și cu activități cerebrale deosebite.
Spre exemplu, Bobby Fischer (1943-2008), campion mondial la șah (bătaia „cailor”, a „pionilor” și a „nebunilor” după „regină”). Traume, șah-mat-iste!
Mai mult decât atât, năvălesc peste noi boli neurodegenerative, celulele pierzându-și din funcțiile cerebrale. Savantul doctor Ciurea, spune, că: „În sens foarte grav, asta se numește demență, când toate funcțiile cerebrale scad, dimpreună cu structurile obișnuite: auzul, văzul, pipăitul, gustul, mirosul, neputința de a mai citi (aoleu!), de a se orienta, uitarea, amețeli bruște. Toate acestea arată non funcționalitatea creierului. Dintre toate demențele, cele mai grele (mai grave) din ziua de azi sunt Parkinson, când bolnavul nu mai poate să aibă control asupra mișcărilor voluntare și Alzheimer, care este o demență în formă gravă, cu afectare de memorie.”
Pentru a scăpa de aceste boli neurodegenerative să folosim următoarele remedii: ferirea de conflicte, uleiul alimentar natural, viață mult mai calmă, mâncarea de pește, oxigenul curat din preajmă, apa curată, să vezi natura cât mai des, să asculți muzică, să te bucuri de dialog plin de voie bună, mai ales.
Boala se alungă cu un medicament unic: iubirea celor din jur pentru nefericiții bolnavi de hibe canceroase.
Iubirea sinceră salvează omenirea de la boli incurabile.
Să facem rost de iubire pentru bolnavi!
Calinic Argeșeanul