Skip to main content


Este prima carte din canonul Noului Testament. Înainte de a intra în miezul Sfintei Evanghelii, dorim să notăm că acest după se tălmăceşte: „Evanghelia potrivit lui Matei”; sau: „… În conformitate cu cele scrise de Matei”, sau: „În versiunea lui Matei”.

 

Cuvântul evanghelie, din limba greacă, înseamnă vestea cea bună. Această veste bună este una singură, pe care a propovăduit-o Domnul Iisus Hristos. El n-a scris nimic. Evanghelia – vestea cea bună – adusă de Hristos Iisus, a circulat, din gură în gură, preluată de Sfinţii Săi ucenici şi Apostoli, sub directa garanţie a Duhului Sfânt, Care a pecetluit-o.

După cum bine se ştie, Evanghelia după Matei i se datorează celui ce mai înainte de chemare se numise Levi. El a fost chemat de la vamă, unde era funcţionar public, devenind ucenic al lui Iisus.1 A fost martor direct al celor relatate în Evanghelie şi, deci, trebuie crezut pe cuvânt.

Evanghelia a fost scrisă dintru început în limba aramaică, limbă vorbită de contemporanii săi şi limbă în care a propovăduit Însuşi Iisus Hristos. El scrie Evanghelia în jurul anului 50, deci după 17 ani de la Pătimirea, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea lui Iisus Hristos la ceruri. Atunci când Sfântul Matei a scris evanghelia a procedat în funcţie de scopul, mijloacele, cultura şi stilul propriu.

Aşadar, trebuie ştiut că Evanghelia după Matei a fost scrisă pentru creştinii proveniţi dintre iudeii din Palestina. Mai târziu, după aproape 15 ani, Matei a rescris Evanghelia în limba greacă, limbă de circulaţie în întreg Imperiul Roman de atunci. Această versiune s-a păstrat în decursul timpului în peste 500 de codici.

Linia de lumină a Evangheliei după Matei este demonstrarea faptului că Iisus Hristos reprezintă plinirea profeţiilor mesianice din Vechiul Testament. Dar propriul Său popor îl respinge, ca şi azi, abordând o falsă interpretare a evangheliilor gnostice din secolul al IV-lea, precum „Evanghelia lui Iuda”. Doar lipsa de cultură autentică în domeniu poate zdruncina slaba credinţă a unora.

De aceea, vă invităm, cu toată responsabilitatea, să citiţi Evanghelia după Matei. Vom afla adevărul şi ne vom întări în credinţa cea dreaptă aflând pe Iisus Hristos!

Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.

 

1 Matei 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 15