Această carte a lui Tobit este bună de citit, folositoare pentru viaţă, după cum veţi vedea. Tălmăcitorii spun că Tobit ar fi un fel de cod moral scris în captivitatea babilonică, din cetatea Ninive, capitala Asiriei.
Tobit ajunge orb: „Nu ştiam că în zid, deasupra mea, se aflau vrăbii; găinaţul lor mi-a căzut pe ochi, în plină căldură, şi am făcut albeaţă.”1 El, ca şi Iov, nu cârteşte împotriva lui Dumnezeu. Îl trimite pe fiul său, Tobie, în Media pentru a-şi recupera o avere. E însoţit la drum de un înger şi de câinele său: „Copilul a pornit la drum, şi îngerul cu el; la drum cu el a pornit şi câinele, care mergea împreună cu ei.”2 Îngerul, care era Rafael, s-a dat drept rudă a lui Tobie pe nume Azaria: „Tobie a ieşit să caute pe cineva care cunoaşte bine drumul, ca să meargă cu el în Media. Aşadar, a ieşit şi l-a aflat pe Rafael – îngerul care-i mergea înainte – dar nu şi-a dat seama că acesta era un înger al lui Dumnezeu.”3
Petrecând o noapte pe malul Tigrului şi dorind să se spele pe picioare, un peşte mare s-a apropiat de Tobie şi a început să-i înghită piciorul. Strigând după ajutor, îngerul i-a zis: „Apucă peştele şi ţine-l bine. Spintecă peştele şi scoate-i fierea, inima şi ficatul; păstrează-le şi aruncă măruntaiele; căci fierea, inima şi ficatul acestuia sunt bune de leac.”4 Cu inima şi ficatul a alungat duhul cel rău de la Sarra, viitoarea soţie a lui Tobie, iar cu fierea a vindecat de orbire pe tatăl său, Tobit.
Când, la întoarcere, Tobit şi Tobie s-au gândit să răsplătească pe Azaria, însoţitorul, el se dă pe faţă: „Eu sunt Rafael, unul din cei şapte îngeri care aduc şi duc înaintea slavei Domnului.”5 Şi ca să-l liniştească, a zis: „Când tu te rugai, eu duceam pomenirea rugăciunii tale înaintea slavei Domnului.”6
Îngerul Rafael ne recomandă rugăciunea cu post şi milostenie, zicând: „Milostenia scapă de la moarte şi curăţeşte fiece păcat; cei ce fac milostenie se umplu de viaţă.”7
Citirea Cărţii lui Tobit ne umple de bucurie. Când ne vom ruga, îngerul Rafael va duce rugăciunile înaintea slavei Domnului!
Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.
1 Tobit 2, 10
2 Tobit 6, 1
3 Tobit 5, 4
4 Tobit 6, 4
5 Tobit 12, 15
6 Tobit 12, 12
7 Tobit 12, 9