Skip to main content


Toţi aşteptau „plinirea vremii“, adică acea zi în care Dumnezeu avea să împlinească făgăduinţa dată strămoşilor, ca un dar, ca o comoară, când Dumnezeu-Tatăl trimite pe Fiul Său în lume, ca lumea „viaţă să aibă şi din belşug să aibă“.



 

 Acum se împlinesc cuvintele psalmistului: „însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne“ (Psalmii 4, 6), „că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină“ (Psalmii 35, 9).

Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate catehetică, desfășurată de parohia Lunca Corbului, protoieria Costești.

În urma parteneriatului dintre Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Pitești și parohie, părintele slujitor Crăcană Radu Sergiu a susținut o cateheză despre Nașterea Domnului, copiilor îndrumați de doamna profesor Ana Ciobănuș. La final, elevii au primit iconițe, felicitări și cărți de colorat!