Skip to main content


Parcă îți vine să mai trăiești atunci când vezi că, în gândirea mondială a fost așezată, ca o floare în glastră o zi, parcă mai frumoasă decât toate florile din lume: Ziua Mondială a Faptelor Bune!

 Cred că Duhul Sfânt și numai El, a inspirat mințile celor care s-au gândit, ca din cele 365 de zile, una, pe 29 noiembrie, să fie închinată ca și Zi a Faptelor Bune!

Ce mai poți adăuga? Parcă vezi cum Universul se umple de bucuria Iubirii Dumnezeiești! Întreaga zidire este chemată să cânte în Corul Îngeresc, de bucurie, că fiecare dintre noi, de îndată, cu nădejde nemuritoare, nu se mai teme că va fi un „părăsit” în Univers, și că o parte a omenirii se gândește la cealaltă parte, care suferă de lipsuri zilnice.

Cum nu ne-am putea gândi, ca o faptă bună să se făptuiască cu maximă repeziciune? Cât de necesar este să salvăm un om de la rătăcire și sărăcie! De la teamă și lipsuri de toată nevoia!  Dacă asta este posibil pentru o singură persoană, atunci, pentru o familie, pentru o comunitate omenească, pentru un oraș, pentru o țară, pentru o Europă, pentru lumea întreagă, cu atât mai mult, ar însemna Fapta Faptelor Bune!

Pacea! Pacea sfântă între oameni și popoare este prima Faptă Bună, de care să ne bucurăm toți, și că toți care facem pace, suntem declarați chiar de Iisus Hristos, ca fii ai lui Dumnezeu: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Matei 5, 9) Șansă unică! Orice conducător de popoare, care face pace este clar fiu al Domnului Dumnezeu! Dacă toate popoarele Pământului sunt în Pace, toți conducătorii popoarelor respective sunt la Sfat de Taină cu Împăratul Păcii, Iisus Hristos Domnul!

Dreptatea socială! Este o Faptă Bună, cea mai bună, că Dreptatea Socială, egală între oameni ajută, și este izvorul Păcii Eterne!

Dacă s-ar pune STOP înarmărilor de tot felul și eforturile ar fi în slujba omenirii, ca să o scape de la foamete, boală, șomaj, războaie și alte nenorociri, ar fi o Faptă Absolută de Bucurie și prosperitate!

A elimina orice mijloace de distrugere umană și asupra Naturii este o Faptă Bună, expresie a oamenilor Buni pe acest Pământ!

Calinic Argeșeanul