Când ne întâlnim între noi, fără să vrem, uneori, facem două lucruri nesăbuite: vorbim despre alţii vrute şi nevrute, iar pe noi ne lăudăm. Osteneala de a ne lepăda de aceste mari metehne ale sufletului trebuie să fie statornică.
Citim că oarecare fraţi din pustiul Sketis (Egipt) s-au dus la avva Antonie pentru cuvânt de folos. Urcându-se în barcă au întâlnit un bătrân, nins de ani, care dorea să meargă şi el la Antonie pentru cuvânt de folos. Pe drum fraţii au prins a vorbi din Sfinţii Părinţi şi Scripturi şi mai ales despre lucrul lor.
Ajungând la avva Antonie, le zise: „Frumoasă tovărăşie aţi găsit, pe bătrânul acesta!” Apoi îi zice şi bătrânului: „Destoinici fraţi ai avut cu tine, avvo!” La care bătrânul răspunde: „Destoinici, destoinici, dar curtea lor nu are poartă şi oricine vrea intră în grajd şi dezleagă măgarul”. Adică, vorbesc ce le vine la gură.
Nestăpânirea gândirii, a cugetelor, sloboade gura întru grăiri anapoda. Cine-şi stăpâneşte limba este un viteaz!
Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.
