Conlucrarea între familie, școală și Biserică în privința educației religioase a copilului poate face adevărate minuni, ajutându-l pe acesta să se dezvolte pe linia moralității, a respectului, a empatiei, a evlaviei față de cele sfinte, a speranței în puterea binelui, a credinței și a iubirii creștine atotcuprinzătoare.
Preoții slujitori Iriminescu Tiberiu și Stancu Sabin Gheorghe de la parohia Valea Mare – protoieria Topoloveni, au organizat în parteneriat cu un grup de profesori voluntari un proiect educativ intitulat Școala de vară, care s-a desfășurat în vacanța școlară.
La finalul proiectului a avut loc o activitate de premiere, unde s-au oferit daruri participanților.