Am văzut tot felul de oameni la apusul mileniului doi şi răsăritul lui trei. M-au uimit oamenii învăţaţi, iluştri, modeşti şi de o simplitate absolută. Nu-mi vine a crede. Parcă ar fi din alte lumi.
La capitolul îndrăznelii şi neruşinării, Voltaire era meşter iscusit. El avea de furcă nu numai cu modestia altora, ci şi cu lipsa lui de modestie. El spunea: „Poţi avea un suflet mare fiind modest; dar nu poţi avea o atitudine trufaşă fără puţină neruşinare”.
Ştim că un om cu pretenţii limitate, trăieşte liniştit, pe când un om vanitos, dimpotrivă, este obligat mereu să pară ce nu este. Dacă, din întâmplare, avem geniu şi talent, modestia este piatra de încercare, doveditoare a virtuţii. În cazul în care ne lipseşte şarmul, adică lumina spiritului, buna modestie ne scapă de ceea ce ne lipseşte.
Cine nu ştie povestea cu cele două spice de grâu, unul, plin de boabe şi altul fără boabe? Dar ramurile pline cu mere şi altele goale care stau ţanţoşe şi fără niciun măr?
Mintea şi sufletul, pline de înţelepciunea şi bogăţia harului divin, nu vor da buzna glăsuindu-şi vrednicia!
Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.
