Skip to main content


În ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul  s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor din orașul Mioveni .



 

Aceștia au venit într-un număr mare pentru a sărbători hramul principal al Capelei Cimitirului Orășenesc.  Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în capela cimitirului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie a fost săvârțită și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul care au contribuit la realizarea acestui important centru spiritual din orașul Mioveni.

Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de dramatismul evenimentelor petrecute în familia domnitorului Constantin Brâncoveanu și a evidențiat credința neclintită a celor martirizați în fața morții.

Tot astăzi, Ierarhul Argeșean a primit în vizită o delegație din care au făcut parte părintele Zotic Fuzeși, preot paroh la biserica Sf. Gheorghe din Karțag ( parohia se află în cadrul Exarhatului din Ungaria al Patriarhiei Constantinopolului condus de mitropolitul Arsenios Kardamakis al Vienei) șă părintele Rafail Lukacs din parohia ortodoxă Sovata II – Arhiepiscopia Alba Iulia. Cei doi s-au ocupat cu traducerea în limba maghiară a volumului autobiografic: ,,Toată vremea-și are vreme” scris de Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul.