Când eram mai mici și așteptam pe marginea lumii, ca mama, sărăcuța de ea, să mestece bine mămăliga și a o răsturna pe măsuța de lemn, noi stăteam și ne holbam ca la Facerea lumii din nimic.
Când mămăliga se descătușa din strânsura brațelor de tuci ale ceaunului, priveam cu toată admirația, cum nori de aburi albi se ridică spre tavanul casei, îmbrăcat în alb ca o mireasă ce-și ia ziua bună „de la frați, de la surori!”
Cei bolnavi de gripă și răceală, se îngrămădeau deasupra mămăligii, și trăgeau pe nas și pe gură, aerul fierbinte, care izvora ca lava dintr-un vulcan activ ca rupt din soare.
Când se mai potolea fierbințeala mămăligii, unii dintre noi se apropiau cu nasul de dolofana mămăligă și plini de miros, strigam:
– Ce miros frumos de brânză! Cei neavizați se apropiau să încerce cu nasul, damful de brânză. În clipa aceea, cei mai atenți, apăsau rapid pe capul mirositorilor de le intra nasul în biata mămăligă care începuse a se răci.
Nu întrebați cum se termina. Într-o clipită mămăliga dispărea, camera umplându-se peste tot de aurul galben. Se auzeau strigăte: „Au căzut cu nasul în terci!”
Calinic Argeșeanul
