Cioran recunoaște în fața lui Dumnezeu că s-a răzvrătit. În disperarea lui spune că a rămas singur, părăsit de oameni și că doar Dumnezeu îi rămâne reazemul de taină. Mai mult, lepădat de sine, dorește nestrămutat să fie nici mai mult, nici mai puțin sorbit de Dumnezeu.
El scrie: ”Doamne, numai tu mi-ai mai rămas! Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre zori și îmbieri!”
Cioran dorea să fie sorbit de Dumnezeu!
Doamne! Ce performanță spirituală a gândului rebel!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
