În zbuciumata lui viață, cu insomniile de ani și ani, Cioran era mai mult un singuratic sau se credea chiar în sinea lui. S-ar putea să fi avut drame mai multe decât le-a cuprins în scris. Ori, aplecându-ne asupra scrisului său, vedem că a înotat într-o dramă de stări și cuvinte.
Iată textul de un autentic dramatism: ”Despărțit de semeni prin soarta insulară a inimii, te agăți de Dumnezeu, ca mările nebuniei să nu-și înalțe valurile mai presus de singurătatea ta.”
Cum să nu grăiesc: mare dreptate ai, singuraticule!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
