În data de 27.05.2022 s-a desfășurat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Cercul Pedagogic al profesorilor, disciplina Religie, zona Costești.
Activitatea a fost prezentată și susținută de către părintele profesor Samoilă Nicolae Claudiu de la Școala Gimnazială „Petre Badea”, Negrași. Aceasta a avut loc la Parohia Poienărei, comuna Corbi.
Tema abordată a fost: „Corelarea competențelor cheie specifice cu competențele cheie din profilul absolventului”. Atât activitatea, cât și referatul pe tema menționată anterior au fost susținute și prezentate de către părintele profesor Samoilă Claudiu Nicolae.
La activitate a participat și Părintele Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, preot Dan Florin Obrocea, din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului, precum și domnul Baciu Virgil, fost primar al comunei Corbi, în prezent antreprenor local, un entuziast susținător al activităților educative.
Activitatea metodică s-a deschis prin oficierea slujbei de Te Deum la care au asistat toți participanții și invitații la cerc. În continuare, a fost susținută activitatea folosindu-se mijloace moderne- videoproiecție. Au fost prezentate competențele generale, competențele specifice, cele opt competențe cheie, profilul de formare al absolventului. În continuare au luat cuvântul părintele consilier Dan Florin Obrocea, domnul Baciu Virgil și profesor Jianu Elena.
Participanții la cerc au fost încântați de frumusețea deosebită a costumelor populare și interpretarea câtorva pricesne făcută de către elevele Școlii Gimnaziale „Petre Badea” Negrași: Bodârlău Daria, Bodârlău Raisa, Urdeș Maria, cursante ale Școlii Populare de Arte, Pitești, medaliate cu premiul de Excelență la concursul de Pricesne, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, anul curent.
De asemenea, vizita ce a urmat la Muzeul Satului a constitut prilej de reamintire a importanței istorice a zonei din care face parte comuna Corbi. Frumusețea Mănăstirii Corbii de Piatră ce a urmat în periplul participanților la cerc a constituit de asemenea, prilej de încântare și bucurie duhovnicească.