În preocupările sale cărturărești, Cioran făcea deseori și câte un popas asupra Căderii primilor oameni. Gândurile i se izbeau de neputința de a înțelege câte ceva din cea dintâi Cădere.
Mintea lui încerca să se adâncească în nemărginitul necunoscut. Nereușind mare lucru, se mulțumea să scrie: ”Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut.”
Lucrul nu este deloc ușor!
Încercarea de a ne întoarce în Dumnezeu este un demers sfâșietor. Se pare că Cioran a înțeles bine această devenire, scriind: ”Toată devenirea nu este decât un suspin cosmic. Noi înșine nu suntem decât niște răni ale firii.”
Fructul curiozității a dus la izvorul tuturor nenorocirilor.
Întru Devenire, înstrăinându-te de răutățile oamenilor, locul tău în lume se strâmtează și ai drum deschis spre divinitate!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.