Chiar când Cioran scrie lucrurile cele mai trăsnite, dacă-i ierți îndrăzneala soră cu nebunia, mai poți continua cu cititul din scrierile sale. Uneori te apucă hazul, dacă încerci serios să-i studiezi veghea și scrierile sale.
El ignora și persifla pe cei credincioși, cu osârdie ieșită din comun și nu putea suporta să-și jertfească cineva timpul cu rugăciunea. El avea să scrie: ”Nimic nu întrece desfătările trândăviei: de-aș ști că vine sfârșitul lumii, și tot n-aș coborî din patul meu la ceas nepotrivit.”
Până la urmă, cred că Cioran, cel atât de sigur pe sine, la cea mai mică zguduire a pământului, ar fi sărit ca ars din așternut, și s-ar fi ascuns sub pat, așteptând liniștirea stihiilor naturii.
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
