Mi se pare mie că Cioran a pendulat mereu între cer și genune. Câți dintre noi nu ne recunoaștem în astfel de ipostaze? Unora le este greu să recunoască aceste stări de zbucium, care, uneori, se țin de noi ca umbra în plină amiază.
Urcușul gândului spre Dumnezeu, ca lucrare esențială ne ajută să căpătăm binecuvântatul echilibru. Cioran scria: ”Numai gândul la Dumnezeu mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul lui de o milostivă afunzime și să-mi dorm veghile în consolarea insomniilor Sale?”.
V-ați gândit că Cioran ar putea fi în ”leagănul” lui Dumnezeu?
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
