Darul cel dintâi, după cum gândesc cei care iau în seamă opera de netăgăduit a lui Dumnezeu, crearea omului, este darul vieții!
Asemenea lui și cu nimic mai prejos, cum ar crede unii, este darul sănătății, atât a trupului, cât și a sufletului.
Romanii, mai târziu, mult după creația cea dintâi, au cuprins în câteva cuvinte starea deplină, aș zice, desăvârșită, în care noi, născuți pe această lume, le citim astfel: Mens sana in corpore sano, adică, în traducere: minte sănătoasă, în trup sănătos.
Sufletul nostru dintru început, suflarea de viață a lui Dumnezeu asupra trupului inert, are în alcătuirea ei trei părți constitutive: rațiunea, voința și sentimentul. Adică, am putea spune, fără să fim prea departe de adevăr, că toate aceste daruri treimice sunt oferite omului pentru a putea ajunge ființă desăvârșită, desăvârșirea fiind scopul ultim al omului, pentru a se face vrednic de bucuria moștenirii împărăției lui Dumnezeu.
Cel mai adesea – o spun despre mine – am uitat că m-am născut. Am avut uneori impresia că sunt deodată cu Dumnezeu, adică am Începutul ca și El. Cât despre sănătate, nici nu mi-a trecut prin minte că face parte din ființa noastră și că avem îndatorirea sacră de a o păstra cu sfințenie.
Dacă ne gândim puțin, am întreba: nu cumva și cei care citiți aici ați avut astfel de gânduri și atitudini?
Când mi-am rupt un picior, spre exemplu, ceva s-a rupt și în ordinea firească a mersului. Chiar dacă nu voi fi prea crezut, spun că atunci când mi-am rupt piciorul, prin anul 1981, m-am bucurat enorm! Am stat o vreme cu piciorul în ghips. Mă obișnuisem. Dar din când în când, îmi dădeam seama ce înseamnă să mergi pe picioarele tale, alcătuite de Dumnezeu și ce înseamnă, mai ales, să nu mai poți merge decât sprijinit cu mijloace artificiale.
A venit și vremea izbăvirii de ghipsul incomod, pe care l-am tăiat chiar eu, cu două săptămâni înainte de vreme. Piciorul slăbise și înțepenise. Nu mai speram să merg normal, dar încet-încet, totul a intrat pe făgașul obișnuit.
Pășeam iarăși liber. Minunea se săvârșise. Acum înțelegeam ce înseamnă sănătatea și că este cel mai mare dar care hrănește trupul nostru, atât de fragil și expus la tot felul de primejdii.
Dar când nu ai un picior? Dar pe amândouă? Când ești orb de ambii ochi și nu mai vezi frumusețile lumii văzute, cum crezi că se poate îndura?
Am văzut tot felul de nenorociri abătute asupra copiilor lui Dumnezeu, de la mutilările trupești din război, sport sau neglijențele noastre de fiecare zi, până la nașterile cu lipsuri trupești, care nu se mai repară, uneori, niciodată.
Din snobism sau lipsă totală de respect pentru zidirea lui Dumnezeu, o parte dintre noi nu avem grijă de ocrotirea trupului și a sufletului nostru, expunându-le din neatenție, de cele mai multe ori, unor primejdii care pot dura o viață întreagă.
Toate excesele, dar absolut toate, fără să le mai amintesc, duc la primejduirea sănătății și echilibrului nostru sufletesc și trupesc. De aceea se impune, ca de îndată, să ne luăm măsuri de precauție, atât asupra noastră înșine, cât și asupra celor din familie, de un neam cu noi și oricare altă făptură a lui Dumnezeu.
Prevenirea exceselor este mama sănătății!
Despre acest dar al sănătății, batjocorit și trântit cu capul de piatră, vom da seamă Ziditorului Dumnezeu. Am zice: de ce să provocăm suferințe și lui Dumnezeu, prin neatenția și batjocorirea darului Său, atât de prețios pentru viața noastră?
Când ajungem bătrâni, și nu numai cei bătrâni, simțim din plin lipsa de grijă din anii tinereții și ai maturității, dacă nu am avut grijă de darul cel mare al sănătății. Numai că atunci este prea târziu.
Atunci când suntem sănătoși, sau am devenit sănătoși, vindecându-ne de boli, din mila lui Dumnezeu cea atotcuprinzătoare am înțeles, pe deplin, ce înseamnă minunea de a fi sănătos!
Să avem grijă de sănătatea noastră!
De curând, am avut și eu cea mai grea și primejdioasă operație pe inimă. Am dorit, oarecum, să mor în timpul operației, ca să-mi fie mai ușor și să nu mai sufăr. Dar, Dumnezeu, n-a auzit ruga păcătosului și mi-a dat darul însănătoșirii, ca să mă îndrept pe cărările sfințeniei și să mă mântuiesc și eu, tot cu mila Sa dumnezeiască, milă, care înseamnă că: Nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu!
Eu sunt unul din cei care s-au bucurat și se bucură de darul sănătății de la Dumnezeu, de care trebuie să am grijă mare și cu mulțumire, la fiecare bătaie de inimă!
Să mulțumim lui Dumnezeu și oamenilor, care ne-au ajutat și ne ajută să fim sănătoși, sau să ne purtăm neputințele!
Să medităm, cu mâna pe inimă!
Să nu uităm niciodată, în viața noastră, de darul dumnezeiesc al sănătății!
Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.
