În luna închinată vieții, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș , a organizat ieri după-amiază, Concursul Județean de Creație ,, Mama – chipul cel mai sfânt”, aflat la ediția a IV-a.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a Școlii Generale,, Prof. Dr. Vasile Vasilescu” din satul Oești, în prezența consilierului eparhial responsabil de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a părintelui protoiereu de Curtea de Argeș, a profesorilor și preoților din comunele implicate în organizarea acestui program educațional.
Acest proiect înscris în calendarul activităților educative județene s-a desfășurat pe două secțiuni: creație literară prin redactarea unor referate și creație plastică prin confecționarea de colaje, mărțișoare și felicitări. Proiectul s-a bucurat de o participare numeroasă, înregistrându-se anul acesta peste 600 de lucrări realizate de elevi din cuprinsul Eparhiei cu vârste între 6-14 ani care le-au trimis spre jurizare.
Doamna Turian Mariana, profesor de istorie în cdrul Școlii Gimnaziale Corbeni, cu multă emoție a prezentat dramele mamelor din satul Oești în timpul celor două războaie mondiale, făcând o paralelă cu suferințele cotidiene ale mamelor din Ucraina. Cu această ocazie a fost transmis un mesaj de pace și speranță însoțit de îndemnul la solidaritate față de frații noștrii ucraineni.
Proiectul educaţional a urmărit dezvoltarea sentimentului de dragoste în rândul copiilor faţă de mamele lor.
La nivel primar, activitatea a fost coordonată de către doamnele învățătoare : Ilina Mihaela, Cican Mariana, Popa Ionela, Ambrinos Sorina , Lazăr Elena și Ureche Sorina. Elevii clasei a V-a, coordonați de către doamna Prof.Vișoiu Luminița,au prezentat sceneta “Inima mamei”.
La finalul programului, elevii școlii gimnaziale ,,Prof.Dr.V.VASILESCU” – Oești ,coordonați de către Dna Prof.Creț Irina și Dnul Prof.Constantin Matei ,au prezentat un un medalion artistic în note de primăvară și rime lirice.