A nu îngădui ca veninoasele laude să-ți otrăvească firea, este folositor să-ți astupi urechile. Adică să ni le astupăm, ca să vorbim despre noi. Marea neputință ne cuprinde atunci când dorim să fim lăudați.
Se duce pe râpă toată osteneala noastră!
Mi-am adus aminte de Învățăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie, care-l sfătuia astfel: ”Că cum mănâncă rugina pe hier, așa mănâncă și pe om slava cea omenească, deacă i se va lipi inima de dânsa. Și cum se înfășură volbură sau carpenul de viță și piiarde roata ei, așa, fătul mieu, piiarde trufiia și mândrețele, roada împăratului sau domnului”.
Din Patericul cel înțelept auzim cum un frate, mai nou în sihăstrie, se duce la duhovnicul lui și-i spune:
– Părinte, nu știu cum, dar tare-mi vine să mă mândresc, așa colea câte’o țâră!
– Bine, fiule, îi zice Avva, poți să o faci, că doar tu ai zidit cerul și pământul.
Zurbagiul sihăstrit, bine s-a lămurit!
Mai îndrăznim cu lauda de sine?!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
